Pianul Călător îşi continuă călătoria din Transilvania în Moldova

16 Apr 2018
Pianul Călător îşi continuă călătoria din Transilvania în Moldova

Pianistul Horia Mihail a pornit din nou la drum într-un turneu naţional extraordinar. În perioada 9 aprilie – 7 mai celebrul pianist român susține 18 recitaluri în 17 orașe din țară. După prima serie de cinci recitaluri în Transilvania, ce se încheie cu recitalul din 15 aprilie de la Braşov, primul recital din cea de-a doua săptămână va avea loc miercuri, pe 18 aprilie, începând cu ora 19.00, la Pavilionul Marcel Guguianu din Bârlad.

În a doua săptămână a turneului, după Bârlad, Pianul călător se va opri la Casa de cultură din Roman (Joi, 19 Aprilie, ora 19), la Teatrul Matei Vișniec din Suceava (Vineri, 20 Aprilie, ora 19.00), la Ateneul din Tecuci (Sâmbătă, 21 Aprilie, ora 19), la Centrul Cultural Eugen Ionescu din Slatina (Duminică, 22 Aprilie, ora 19), pentru a ajunge la Sala Radio din București (Miercuri, 25 Aprilie, ora 19).

Pianul călător ediția a opta marchează 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, prilej cu care Horia Mihail a pregătit o serie de piese celebre de Mozart, Beethoven, Schumann şi George Enescu.

„Pianul Călător 2018 e o ediție specială – în sensul că a opta aniversare a Pianului Călător în această formulă se suprapune cu cea de-a 100-a aniversare a Marii Uniri. O aniversare reprezintă – în afară de sărbătoare și bucurie – un moment de reflecție, în care ne analizăm, cântărim ce a fost bine, ce a fost rău, ne evaluăm prezentul şi să ne gândim cum vom aborda timpul care vine. Sunt convins că mulți dintre români abordează acest moment, „România – 100”, într-un mod cât se poate de coerent, pragmatic, încărcând să evite efuziuni care uneori nu își au rostul. Momentul 1918 este crucial pentru dezvoltarea României ca un stat național unitar, poate cel mai important eveniment din istoria națiunii noastre.”, declara Horia Mihail.

Începând din 2011, Horia Mihail a vizitat zeci de oraşe din ţară însoţit de pianul călător sau cântând pe pianele din oraşele în care a ajuns. Acum, pianele călătoare sunt încredinţate comunităţilor din Tulcea, Caracal, Deva, Alba Iulia şi Roman, dar drumul lor a fost mai lung şi a trecut prin multe oraşe care încă au nevoie de piane de concert, uneori fără să se oprească mai mult de o seară.

Povestea pianului călător a ajuns în 2018, anul Centenarului României, şi a venit momentul unui binemeritat „Best of”, turneu în care Horia Mihail şi prietenul său, Pianul Călător, ne invită să ascultăm sau să reascultăm celebra Sonata "Alla turca" de Mozart, inclusă în turneul 100% Mozart din 2014, sau la fel de celebra Sonata lunii de Beethoven, din turneul anului 2013 – dar şi o lucrare pe care nu a mai prezentat-o în acest context, Kinderszenen de Schumann. În final, surpriza vine cu Rapsodia Română nr. 1, în transcripţia pentru pian a lui George Enescu însuşi.

ITINERAR

Miercuri, 11 Aprilie, ora 19, Alba Iulia, Casa de Cultură

Joi, 12 Aprilie, ora 19 – Deva, Sala Pro Arte

Vineri, 13 Aprilie, ora 19 – Sf. Gheorghe, Centrul de cultură Arcuș

Duminică, 15 aprilie, ora 19 – Brașov, Sala Patria

Miercuri, 18 Aprilie, ora 19 – Bârlad, Pavilionul Marcel Guguianu

Joi, 19 Aprilie, ora 19 – Roman, Casa de cultură

Vineri, 20 Aprilie, ora 19 – Suceava, Teatrul Matei Vișniec

Sâmbătă, 21 Aprilie, ora 19 – Tecuci, Ateneu

Duminică, 22 Aprilie, ora 19 – Slatina, Centrul Cultural „Eugen Ionescu”

Miercuri, 25 Aprilie, ora 19 – București, Sala Radio

Joi, 26 Aprilie, ora 19 – Caracal, Teatrul Național

Vineri, 27 Aprilie, ora 19 – Ploieşti, Sala Filarmonicii „Paul Constantinescu”

Sâmbătă, 28 Aprilie, ora 18 – Timișoara, Sala Capitol

Joi, 3 Mai, ora 19 – Tulcea, Teatrul Jean Bart

Vineri, 4 Mai, ora 19 – București, Sala Teatrelli

Luni, 7 Mai, ora 19 – Bistrița, Sinagoga

Program muzical

W. A. Mozart: Sonata nr. 11 în la major, KV 331/300i, Alla turca

L. van Beethoven: Sonata nr. 14, op. 27 nr. 2 în do diez minor – Sonata lunii

R. Schumann: Kinderszenen, op. 15

G. Enescu: Rapsodia I (prelucrare de G. Enescu)

Producători: Accendo, The Culture Hub, Pro Contemporania

Coproducatori: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional

Cu sprijinul: JTI, Erste Private Banking - serviciu oferit de BCR, ALRO Slatina, Ade Gas Oil, Sense, Senia Music

Parteneri culturali: Orchestrele şi Corurile Radio România, Primăria Municipiului Bucureşti, Creart, Teatrelli, Centrul Municipal pentru Cultură Arad, Teatrul clasic Ioan Slavici Arad, Filarmonica din Oradea, Municipiul Alba Iulia, Centrul Cultural Drăgan Muntean Deva, Primăria Municipiului Deva, Centrul de Cultură Arcuș, Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad – Pavilionul Marcel Guguianu, Casa de Cultură din Roman, Teatrul Matei Vişniec din Suceava, Fundaţia Pelin - Educaţie fără frontiere creştin europeană din Tecuci, Centrul Cultural Eugen Ionescu din Slatina, Asociația Culturală Center Inter Art, Primăria Slatina, Asociația Fiii și Prietenii Caracalului, Teatrul Național din Caracal, Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiesti, Filarmonica de Stat din Brașov, Filarmonica din Timişoara, Teatrul Jean Bart din Tulcea, Primăria din Tulcea, Consiliul Județean Tulcea, Centrul judeţean pentru cultură Bistriţa, Sinagoga din Bistriţa.

Parteneri media: Radio România Actualităţi, Mediatrust, România TV, Liternet, Agenţia de carte, Observator cultural, Mişcarea de rezistenţă, Smart FM, MKlasica, Accent TV.

Alte stiri din Muzica

Ultima oră