Petra Acker & "the Band" cântă la ARCUB !

07 Mai 2019 | scris de Alex Revenco
Petra Acker & "the Band" cântă la ARCUB !

Seria de concerte de jazz din cadrul programului “Artist in Residence”, curatoriat de Cristian Soleanu, continuă cu un recital susținut de Petra Acker & The Band, în data de 9 mai, ora 20:00, la Sala Mare - ARCUB

Petra Acker vine pe scena ARCUB alături de trupa ei, “the Band” - Michael Acker, Albert Tajti și Gabi Matei într-un concept dinamic și versatil. „Changing” este un concept audio-vizual cu o puternică semnificație pentru artista Petra Acker, piesele fiind compuse de-a lungul a mai multor ani, fiind inspirate din diverse întamplări și stări sub semnul schimbărilor neașteptate care ne arată drumul spre mai bine. Ele vorbesc despre viață pe toate planurile, despre iubire și dor, zâne și natură, având ca fir narativ tematica regăsirii propriei identități, transpuse într-un melanj stilistic ce cuprinde afrobeat, jazz, psihedelic, r’n’b și lofi hip-hop, cu nuanțe ambientale și electro.

„Changing” este un album cu o puternică semnificație pentru artistă și are o importantă componentă personală, piesele fiind inspirate întâmplări și stări prin artista a trecut. Ele vorbesc despre viață pe toate planurile, despre iubire și dor, zâne și natură, având ca fir narativ tematica regăsirii propriei identități, toate transpuse într-un melanj stilistic ce cuprinde afrobeat, jazz, r’n’b și lofi hip-hop, cu nuanțe ambientale și electro.

Concertul din data de 9 mai va fi completat de intervențiile chitaristul Dan Mitrofan, unul dintre cei mai prolifici compozitori și chitariști din tânăra generație de jazz românesc și de grupul de improvizație vocală „Circle Sounds”, înființat de Petra Acker în 2017. Ivona Cătană – artist vizual - va transpune povestea muzicii prin culori și forme de-a dreptul hipnotizante, deschizând un univers cu totul nou.

Compozițiile au fost scrise de Petra & The Band, iar la unele piese au contribuit muzicieni ca Harvis Cuni Padron („Another Star”), Alex Muntz („Fairy Tale”) și Alexandru Arcuș („Changing”). Producătorul Vladimir Coman-Popescu reușește, ca și la EP-ul lansat în iunie 2018 („Never been better”), să creeze atmosfera sonoră perfectă pentru muzica trupei, iar piesele compuse împreună sunt printre preferatele muzicienilor implicați, precum și ale publicului. Albumul este lansat prin label-ul „Uninvited Artists”, înființat de Vladimir.

Stilul Petrei Acker este definit de o voce profundă, spontaneitate creativă și experiența unui drum lung prin diferite genuri muzicale și tonalităti – mergând de la melodii clasice, în registrul sopran, până la rezonanțe mai joase, tipice muzicii gospel, funk, soul, R&B, electro, folclor sau blues, iar experiența ei muzicală este completată de colaborări cu numeroși muzicieni din țară și străinătate (Joel Holmes, Elly Wright, Jimmy Madison, Chimie etc). Activitatea de pe scenă este completată, în afara scenei, mai ales de compoziția muzicală și de munca alături de trupe tinere, muzicieni în devenire, studenți, elevi sau iubitori de exprimare muzicală. Primul ei album a fost lansat în aprilie anul trecut, cu titlul „I wish I knew how it would feel to be free”, și conține piese scrise de Billy Taylor, fiind înregistrat și produs alături de Steven Reich New York Trio.

Michael Acker este unul dintre cei mai inventivi și activi muzicieni din scena românească de jazz și nu-soul. A descoperit basul la varsta de 17 ani, iar dragul pentru funk s-a concretizat aproape imediat în linii și armonizări complexe, exprimate în primul rând prin activitatea sa vastă pe scenele mari ale țării. Tehnica i s-a format și a evoluat într-un ritm alert, de-a lungul anilor, ia muzica lui s-a dezvoltat în multe direcții, de la swing până la r’n’b, și chiar house sau downbeat, fiind cântată în cele mai diverse formule, împreună cu muzicieni autohtoni și internaționali, pe scene din țară și străinătate. El se afirmă atât printr-o tehnică impresionantă, liniile de bas caracteristice, cât și prin balansul specific adus ansamblului și compozițiilor proprii.

Albert Tajti, un pianist de seamă al scenei bucureștene, completează formula cu armonii și ritmuri mereu inspirate și contribuie în mod definitoriu atât la compozițiile band-ului, cât și la varianta de duo a proiectului, împreună cu Petra. Albert cântă de la vârsta de șapte ani, a studiat instrumentul la Universitatea de Muzică din Cluj, fiind cunoscut mai ales prin proiecte ca „The Jam Community” sau „A-C Leonte”. Împreună cu Gabi Matei, la tobe, reușește să surprindă cu ușurință acel groove autentic pe care grupul îl dezvoltă de aproape un deceniu. Născut în Giurgiu, Gabi s-a stabilit de câțiva ani la București, unde cântă cu un număr mare de artiști tineri, și nu numai, susținând pe scena de jazz un swing personal.

Dan Mitrofan este absolvent al Facultății de Muzică „Richard Oschanitzky”, din cadrul Universității Tibiscus Timișoara, unde a studiat interpretare muzicală (chitara). A obținut Premiul I la Festivalul de Jazz de la Sibiu, în 2008, și Premiul Special pentru compoziție. Printre proiectele sau colaborările sale se număra acelea cu Dan Mitrofan Quartet, Magnets Duo, Mindchange, Ponton Unit, B.A.U., Iordache, Pedro Negrescu Trio, Bega Blues Band și multe altele. Discografia lui cuprinde șase albume, printre care „Evocative”, împreună cu Cătălin Milea, cele trei discuri semnate Iordache sau albumul live, alături de Gabriel Oscar Rosati & BraziLatAfro Project.

Program concerte Artist in Residence mai - iunie 2019: 23 mai – Kaja Draksler Trio – „Punkt. Vrt. Plastik”, 6 iunie – Concert dublu – Ana Dubyk Quartet & Cristian Soleanu – Albert Tajti Duo, 20 iunie – Daniel Torres Quartet „First Statement”

Biletele pot fi achiziţionate online, de pe www.arcub.ro, sau de la Casa de bilete ARCUB, din Strada Lipscani, nr. 84-90. Preț: 35 lei (Categoria I). Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei (Categoria II).

 

 

Alte stiri din Muzica

Ultima oră