Turneul Naţional “Orgile României” – ediţia I a început la Arad, a continuat la Cluj, Alba Iulia, Mediaş, Sighişoara, Târgu Mureş și ajunge joi la Bucureşti. Turneul şi-a propus la prima sa ediţie o incursiune sonoră şi vizuală în lumea acestui instrument și a fost realizat de un tânăr organist român aflat la început de carieră, Vlad Vişenescu (foto).
Turneul naţional „Orgile României” – ediţia I – este dublat de o serie de sesiuni fotografice menite a pune în valoare aspectul general şi detaliile instrumentelor aflate în bisericile în care au avut loc concertele din acest turneu. Rezultatul acestor sesiuni foto se concretizează într-o monografie vizuală virtuală on line care va fi prezentată pe site-ul turneului, www.orgileromaniei.ro .
În bisericile din România există peste 1000 de orgi. Acestea reprezintă un tezaur de tradiție culturală pe cât de bogat, pe atât de neștiut de public. În această primă ediție, vor fi cuprinse şapte instrumente foarte diferite din şapte oraşe ale ţării printr-o serie de recitaluri cu program muzical identic – lucrări Georg Muffat, J.S. Bach, W. A. Mozart, F. Mendelssohn, J. Brahms, Valentin Gheorghiu – având ca scop popularizarea acestor instrumente în rândul unui public cât mai larg.
Repertoriul ales de Vlad Vișenescu propune o panoramare plină de culoare a modului în care s-a scris pentru "Regina Instrumentelor" în ultimii 400 de ani, în versiuni care vor demonstra de ce tânărul muzician este deja invitat din perioada studiilor ca organist principal la una dintre importantele biserici de lângă Salzburg. Concertul începe la 19.30 iar intrarea este liberă. Amănunte www.orgileromaniei.ro.