În această seară, de la ora 19.00, clubul Control este gazda concertelor KUMM, Coven Clash și Poetrip.
KUMM- Fondată în 1997 la Cluj, trupa Kumm continuă să exploreze și să testeze limitele genurilor muzicale consacrate. Kumm a evitat întotdeauna cantonarea într-un stil anume. Albumul cel mai recent, "A Mysterious Place Called Somewhere" , este mai progresiv și revine oarecum la estetica primei perioade a trupei. Însă, din nou, muzica mustește de influențe care merg de la britpop la blues, rock alternativ și post punk.
www.facebook.com/events/443602356254554/
Preț: 20 de lei în presale, 30 la intrare
Cu acest prilej, Mihai Tița de la revista online SUB25 i-a luat un interviu lui Eugen „Oigăn” Nuțescu (foto) de la Kumm.
De ce a început proiectul Kumm? Care erau miza și contextul în anii ’90?
(Răspunsul la această întrebare începea cu o afirmație arțăgoasă. A se vedea mai încolo.) Miza și contextul nu cred că s-au schimbat din anii ’60:
– Hai să cântăm ceva împreună!
– Ție ce-ți place?
– Aia, aia, aia și aia.
– OK. La ce te știi?
– Chitară, bas, un pic de voce..
– Bine, hai.
– Mâine la șase???
Cum te raportezi azi la muzică față de-atunci?
Fix la fel! Fix fix fix la fel. Muzica e mereu în stânga mea, dreapta nu mi-a plăcut niciodată; zâmbim frumos și simetric când cineva strigă „Cheese”.
Simți că faci parte dintr-o generație?
Îmi place mult întrebarea asta. Aproape că-mi vine să schimb răspunsul arțăgos de la a doua. Nu. Hotărât. Nu. Mi-aș dori. Sau mi-aș fi dorit când eram mai mic. Părea tentant să crezi că era fain ca o majoritate a oamenilor de-o vârstă să meargă ideologic și artistic în aproximativ aceeași direcție. De fapt, nu e. Fuck that. Fiecare cu aia mă-sii. Da’ nici așa nu e bine.
Unde cauți muzică nouă?
Cel mai frecvent în cuvintele și propozițiile prietenilor ale căror gusturi și păreri le împărtășesc. Asta sau complet aleator. Sărind de pe piatră pe piatră că poate găsesc ceva.
Trupa de care ești dependent.
Hm… Nu sunt dependent. Dar revin periodic și îmi vibrează antenele când aud că urmează să lanseze ceva nou Kurt Vile sau Beck sau Nick Cave sau Wilco sau Thurston Moore sau sau sau. Sau unii care nu mai lansează chestii noi. Nu în lumea asta. Sau dEUS, uite. Mulțumesc pentru asta. Ce surpriză faină.
Ce faci într-o zi în care te-ai trezit indispus?
Și asta e o întrebare cu potențial. (Bine, fie. Șterg răspunsul arțăgos.) Indispus ar trebui să vină de la un lucru care nu e bine pus, nu? Adică un lucru care nu e la locul lui. În cazul nostru, un om. E simplu. Închizi ochii și țipi la tine în gând: „Treci la locul tău!” Dacă asta nu funcționează, poți oricând să le faci viața un coșmar familiei și prietenilor.
Ce e la modă și nu-ți place?
Să răspunzi la întrebări la mișto. (Râde)
La nivel personal, în ce perioadă a vieții te afli?
Mă aflu de multă vreme în perioada verde. Cu toate conotațiile ei pășunisto-, ecologico-, ce vreți voi. Nu-mi bat capul cu ciocane, făcăleți, uleiuri de transmisie, procente, șampoane. Cât despre pasiuni mai noi… Acum vreo lună am fost invitat la ziua de naștere a unei fete care cântă frumos și am mers off road cu bicicleta vreo șaizeci de kilometri. 50 de kilometri au fost idilici și mi-am zis: „Ai putea să mai faci asta”. Apoi, ultimii zece la întoarcerea spre București m-au dus printr-un univers distopic cu lanțuri muntoase de deșeuri care zburau prin cosmos și mirosuri de pucioasă și descompunere. Îi dedic timpului câte un toast din când în când. Ciocnim paharele: Tic, cic eu. Tac, tace el.
Ce e cel mai greu când faci muzică?
Stația de bas și amplificatorul de chitară.
(pentru curioși reproduc aici fostul răspuns arțăgos de la întrebarea nr. 2: „După șase albume, turnee în toată Europa plus mii de festivaluri. cred că avem dreptul să fim numiți trupă. Sau formație vocal-instrumentală – dacă e să o ardem nostalgic.”
