Cu un număr impresionant de susținători fideli pe YouTube și peste 400 milioane de vizualizări, Postmodern Jukebox cântă, duminică, 29 mai, în premieră la Sala Palatului din Capitală.
“Streaming-ul nu e atât de îngrozitor pentru artiști”
Susține Scott Bradlee, creierul proiectului Postmodern Jukebox, răspunzând celor care susțin că industria muzicală se destramă din acest motiv. „Da, de obicei, din streaming se plătesc redevențe mai mici către artiști în comparație cu download-ul digital, care, la rândul său, are redevențe mai mici decât vânzările de CD-uri fizice. Așa că, pentru mulți artiști care se bazează pe vânzările de muzică pentru a rămâne pe linia de plutire, streaming-ul a fost cea mai mare lovitură de la contractele tip Reality TV încoace (aveam obligația morală să menționez și asta). Da, ai nevoie ca piesa ta să fie ascultată de aproximativ 140 de ori pentru a obține aceeași bani ca pentru un download de pe iTunes, și asta presupunând că deții 100% din master. Nu vă trebuie multă imaginație ca să înțelegeți că nu este o mare afacere pentru artiști. Dar geniul a ieșit de mult din sticlă, și azi, streaming-ul este modul în care cei mai mulți oameni preferă să asculte muzică” adaugă Scott.
Streamingul nu va fi oprit niciodată
“Realitatea este că de fiecare dată când un nou progres tehnologic vine să amenințe un model de afaceri existent, inspiră o mulțime de eforturi de protest curajoase, pentru ca, în cele din urmă, să devină atât de banal încât toată lumea îl acceptă, fără să se gândească a doua oară....Streamingul pur și simplu nu va fi oprit, pentru că este un mod convenabil de a asculta muzică și consumatorilor le place. Sper ca industria muzicală va găsi o modalitate de a genera venituri mai mari din streaming pentru artiști, dar am o încredere destul de scăzută în capacitatea industriei de a negocia ceva. Așa că, în cele din urmă cade pe artiști să facă ceea ce au făcut întotdeauna și, anume să facă limonadă din lămâi”, mai spune Scott Bradlee.
La prima piesă, muzicienii au fost plătiți ...cu sandvișuri
Și, probabil, Postmoderm Jukebox e cel mai bun exemplu. Apăruți peste noapte din adâncurile Internetului, povestea lor de succes e visul oricărui debutant. Au plecat de la un videoclip înregistrat cu volumul dat la minim, ca să nu deranjeze vecinii, în sufrageria lui Scott. “Thrift Shop”, un produs al câtorva muzicieni talentați, plătiți cu sandvișuri pentru contribuția lor, cu Robyn Adele Anderson la microfon, face peste noapte 100 000 de vizualizări pe YouTube. Acesta a fost începutul ! Biletele rămase în vânzare la spectacolul de la Sala Palatului costă 120, 160 și 200 lei, disponibile la www.eventim.ro saau în rețeaua magazinelor partenere. Biletele pot fi achizitionate și în două rate lunare, doar prin CardAvantaj, la sediul la sediul Eventim din str. Popa Petre, Nr. 5.