Înainte cu aproape o lună de ziua în care Nightwish urma să revină la București, după 10 ani, România a fost lovită de o tragedie fără precedent. Șocul Colectiv ne-a trezit la realitate. Prieteni, colaboratori și oameni dragi au plecat dintre noi. Suntem martorii suferinței celor răniți. Am rămas fără unii dintre cei mai valoroși oameni ai organizării de evenimente, muzicieni, fotografi, oameni de presă, iubitori de muzică. Ei sunt acum eroii noștri care au luptat până în ultima clipă. Și tot ei ne îndeamnă acum să rezistăm indiferent de rănile provocate. Oricât de greu ne-ar fi, în memoria lor trebuie să încercăm să continuăm împreună lucrurile începute cu așteptări mai riguroase și să nu uităm niciodată ce s-a întâmplat acolo și mai ales, de ce.
În urma celor întâmplate la Colectiv, au existat multiple zvonuri despre situația concertului, denaturări ale mesajelor și diverse interpretări, concluzia venind după consultări cu organizatorii, artiștii și publicul care și-a cumpărat bilete încă din luna martie a acestui an. Concertul Nightwish din data de 10 decembrie de la Romexpo, va avea loc, dar în condiții speciale, conform declarației liderului formației Tuomas Holopainen, “Din respect pentru cei care nu mai sunt, nu vom folosi efecte pirotehnice în spectacolul de la București, ci vom pregăti o producție cu totul specială, integral dedicată victimelor acestei teribile tragedii."