Noul album al adolscentei cu chip de fetiță este cel mai bine vândut album din întreaga lume, în această săptămână.
Locul 1 în topul iTunes din peste 70 de țări
Dominând topurile din întreaga lume, “Dangerous Woman”, a ocupat primul loc în topul iTunes în peste 70 de țări. Cu vânzări de peste 175 de mii înregistrate doar in Statele Unite, albumul marchează și prima săptămână cu cele mai bune vânzari din întreaga carieră a artistei, în vârstă de 23 de ani. Totodată, exceptând-o pe Beyonce, este și cel mai bine vândut album în săptămâna de debut a unei artiste în 2016.
Peste echivalentul a 1 milion de albume vândute
În total, la nivel mondial, Ariana a depășit echivalentul unui milion de albume vândute, și a ajuns, pentru prima dată, primul loc în clasamentele din Marea Britanie, Irlanda, Olanda, Noua Zeelandă, Italia, dar și în Canada, Australia sau Mexic, unde a mai ocupat prima pozitie cu albumul ei din 2014 (My Everything). Ariana este lăudată și apreciată de întreaga presă, vezi câteva reacții: “Unul dintre cele mai bune albume din 2016” (People); “O voce care te da pe spate – una dintre cele mai bune artiste pop ale noului val” (Entertainment Weekly); “Un portret matur al unei artiste binecuvantate cu una dintre cele mai puternice voci din muzica pop.” (USA Today); “Un talent imens” (Rolling Stone).