FJØRT (foto) si MÖBIUS sunt cele doua noi nume care completeaza line-up-ul ARTmania Festival 2019, ce va avea loc in perioada 26 - 27 iulie, in Piata Mare a cetatii medievale a Sibiului. Istoria trupei germane de post-hardcore FJØRT a inceput in Aachen in 2012. Imediat dupa lansarea primului lor EP, sub umbrela Through Love Records, grupul a inceput sa castige rapid teren pe scena locala. Efervescenta creativa a continuat sa anime trupa, astfel ca, la foarte scurt timp, aceasta a lansat alte trei noi albume care au primit reactii pozitive. Succesul le-a adus ocazia a de urca pe scena alaturi de cunoscute nume internationale in turnee sold-out, sa ofere show-uri care debordeaza de energie si sa miste multimile, in ciuda faptului ca Fjørt este compusa din numai trei membri. Daca, adeseori dupa atingerea succesului comercial, multe trupe aleg sa isi domoleasca ritmul si virulenta compozitiilor, optand pentru abordari mai sigure, Fjørt face exact contrariul. Continua cu incapatanare sa experimenteze si sa exploreze noi cai de expresie muzicala, uneori greu de prevazut, ce oscileaza intre abordari agresive sau hardcore si directii pline de visare, caracteristice influentelor post-rock din sfera celor intalnite la Mogwai sau Envy.
Mantra ce anima duo-ul slovac Möbius este una care surprinde in numai cateva cuvinte sentimentul care descrie, de cele mai multe ori, realitatea societatii contemporane: vorbele sunt de prisos, iar linistea si vidul intern pe care ni-l provoaca este adeseori inconsolabil. In ciuda aparentelor, intre formatie si topologie exista o stransa legatura. Numele „Möbius” vine de la cel al inventatorului acestei discipline, Ferdinand Möbius. Rigoarea si precizia matematica, preocuparea pentru plasarea in spatiu a obiectelor cu proprietati speciale se regasesc, in esenta, si la acest grup. La fel ca stiinta care i-a inspirat, Möbius acopera o gama larga de frecvente, cochetand in calatoriile lor muzicale cu influente de stoner rock, doom sau sludge metal (subgen al muzicii heavy metal care imbina elemente de doom metal si hardcore punk, uneori incorporand influente din grunge si noise rock).
Din motive ce tin de protejarea evolutiei sarcinii fara riscuri, artista Amalie Bruun (cunoscuta in lumea muzicala sub numele Myrkur) a decis, cu parere de rau, sa renunte la viitoarele concerte pe care le avea planificate, inclusiv la show-ul care urma sa aiba loc la Sibiu. Programul pe zile al concertelor de la ARTmania Festival 2019
Vineri, 26 iulie 2019 (Ziua 1)
Fjørt (DE)
Wardruna (NO)
Architects (UK)
Dream Theater (SUA)
Sambata, 27 iulie 2019 (Ziua 2)
Möbius (SK)
Alcest (FR)
Madrugada (NO)
Opeth (SE)
Abonamentele pentru cele doua zile sunt 320 lei, la https://www.eventim.ro/ro/bilete/artmania-festival-2019-sibiu-piata-mare-1083893/performance.html