În vârstă de 73 de ani, Al Bano făcea repetiții pentru concertul de Crăciun, pe care îl va susține în Piața San Pietro, când i s-a făcut rău de două ori. A doua oară a fost chemată ambulanța și a fost dus de urgență la spital, unde medicii au spus că a mai suferit un infarct.
"Am fost aseară în operație timp de trei ore și eram semi-sedat. Am auzit tot ce au vorbit medicii. Am vrut să fac glume, însă apoi m-am gândit să nu-i deranjez”, a declarat Al Bano jurnaliștilor italieni.
Artistul și-a asigurat fanii că este bine și că speră să nu stea prea mult în spital pentru că are "lucruri de făcut".