Lică Dolga, toboșarul grupului Bega Blues Band a murit ieri seara, vestea fiind împărtășită de Johnny Bota, pe contul său de Facebook. Aflăm de la site-ul pressalert.ro (Zoli Varga) că artistul a murit în urma unui cancer la pancreas.
Cu numele de scenă Lică Dolga, Vasile Dolga, s-a născut în 15 iunie 1955 în Timişoara, fiind absolvent al Liceului Curtea de Argeş, cu profil teoretic matematică-fizică, şi al Şcolii Populare de Artă Timişoara, la secţia percuţie (1973). Dolga a debutat ca toboșar în formaţia Amicii (1972 —1981), alături de muzicienii timişoreni Liviu Râmneanţu, Doru Apreotesei, Dietmar Hepp şi Günter Reininger. Între anii 1981-1993, Dolga a cântat în formaţia Pro Musica, condusă de Ilie Stepan.
Referendumul revistei Cronica din anul 1987 îl declara pe Dolga cel mai bun toboșar din ţară la secţiunea rock. În anul 1989 Dolga efectuează turnee cu formaţia Pro Musica, alături de nume consacrate din rock: Uriah Heep şi Ian Gillan Band. În anul 1990, Lică Dolga realizează partea de percuţie a piesei Timişoara, devenită imnul revoluţiei din decembrie 1989. În anul 1985, Dolga imprimă percuţia la coloana sonoră a filmului Prea cald pentru luna mai (1987), pe muzica lui Ilie Stepan şi concepe partiturile de percuţie la piesele Vrăjitorul din Oz şi Noţiunea de fericire, în regia lui Ştefan Iordănescu, pe muzica lui Ilie Stepan, Regele Lear, în regia lui Ioan Ieremia şi Răceala, în regia lui Emil Reus.
Cu Pro Musica, în anii 1991-1992, Dolga dă concerte în Austria şi Polonia, iar în anul 1993, începe o intensă activitate în muzica de jazz, alături de marii muzicieni români Dan Ionescu, Béla Kamocsa, Johnny Bota, Horia Făgărăşanu. În perioada 1998 – 2001, Lică Dolga este sonorizator la Teatrul Naţional Timişoara, pentru care realizează percuţie live şi înregistrări cu piesele Ubu Rege, Insula, Livada de vişini și Yvonna, principesa Burgundiei. În 2004, cu Bega Blues Band, la TVR Timişoara, Dolga participă la realizarea ciclului de emisiuni educative pentru copii Ritm Show. Din anul 2000 pînă în prezent, Dolga este toboșarul formaţiei Bega Blues Band, cu care realizează numeroase concerte, turnee şi proiecte importante: De la Gershwin la Sting cu Bega Blues Band şi Filarmonica Banatul (2003); festivalul Gastro-Blues din Ungaria (2006), concert aniversar BBB la Liceul Ion Vidu, cu Filarmonica Banatul, alături de Moni Bordeianu, primul solist al formaţiei Phoenix (2007).
Dolga a onorat invitaţiile Institutului Cultural Român din Praga, Viena, Varşovia, Lisabona, Budapesta, Szeged, Londra, cea mai recentă apariţie fiind ce de la Jazz Weekend din Bruxelles, împreună cu BBB, în 27 mai 2017. Împreună cu cei de la Bega Blues Band, Lică Dolga este deţinătorul Diplomei de Excelenţă (2004 şi 2011), acordată de Primăria din Timişoara. În 22 martie 2013, Dolga cîntă la concertul aniversar Bega Blues Band, cu Filarmonica Banatul, alături de invitaţii Sanda Guţu, Moni Bordeianu şi Aura Twarowska, fiindu-i înmînată, cu acel prilej, Diploma de Excelenţă din partea Primăriei Timişoara pentru 30 de ani de activitate în cadrul formației Bega Blues Band.
Dolga a cîntat la unele dintre cele mai importante festivaluri de rock, blues şi jazz: Tim-Rock-festival, Rock Festival Cracovia, cu Pro Musica… şi Sibiu Jazz Festival, Sibiu Jazz Festival, Gala de Jazz-Blues Kamo, Bluzău, Jimbo-Blues, Garâna Jazz Festival, Gastro-Blues Festival din Ungaria, Jazz Festival Novi Sad, Blues Festival Pancevo, din Serbia, Blagoievgrad Blues Jazz Festival din Bulgaria, Brussels Jazz Weekend din Belgia, cu Bega Blues Band. Din discografia lui Lică Dolga fac parte: Brassica Soup, CD şi LP (2015 şi 2016), Zboina neagră (2010), De la Gershwin la Sting (2005), Vechituri Noi, (2004), Te sponsorizez (1984), toate cu Bega Blues Band…şi Nu te supăra frate, cu Locatarii (2002), Dan lonescu Electric Version (1988), Şahul Păcii, cu Ilie Stepan (1988), Costineşti Rock, cu Pro Musica (1988), Rockul Baroc, cu Pro Musica (1986), Formaţii Rock nr.II şi nr.IX, cu Amicii şi Pro Musica (1974).
Colegul său din Bega Blues Band, Johnny Bota, a scris un emoționant necrolog, pe care îl redăm integral mai jos: „Acum nouă ani, înainte de a ne-a părăsi, Kamo m-a rugat să duc mai departe trupa Bega Blues Band. Cum să o fac nu am ştiut prea bine fiindcă nu îi putea lua locul nimeni lui Kamo: era cîntăreţ, ghitarist, aranjor şi lider. Iar din Bega Blues Band, care era un trio, rămăsesem doar eu, basistul şi Lică Dolga, bateristul. Cu aportul lui Toni Kühn, la clape, al Mariei Chioran – voce, Lucian Nagy – saxofon şi Alex Man – chitară, am reuşit, iar trupa a mers mai departe, fără hiatus. Lică Dolga m-a sprijinit atunci şi a făcut-o pînă acum, cu dăruire şi devotament. Dacă anii imediat după 1989 au păstrat publicul de jazz într-o comunitate bine închegată, care frecventa clubul lui Liviu şi Puba, POD 16, dar şi ulterior înfiinţatele Club 30 şi Note, cu timpul, setea de exprimare liberă şi invazia necontrolabilă de genuri muzicale comerciale, au disipat această comunitate a melomanilor de jazz.
Unii au emigrat, alţii s-au îndreptat spre alte preocupări. În aceste noi împrejurări, soarta muzicianului de jazz este riscantă. Să ţii o formaţie activă este un lucru foarte greu. Cu strădanii şi perseverenţă, i-am păstrat trupei un brand bun. Am cîntat, cu Lică şi cu a doua formulă Bega Blues Band, la multe festivaluri şi cluburi din ţară şi de afară. Am fost invitaţi la ICR-urile din Ungaria, Cehia, Polonia, Belgia, Anglia. Cu Lică Dolga la baterie, am imprimat patru CD-uri şi un LP. În lucru se află un nou CD, Mall Blues, pe care Lică, din păcate, nu va apuca să-l mai ţină în mîini. Aveam cîteva planuri în ceea ce priveşte viitorul formaţiei Bega Blues Band. Unele dintre ele mi-au fost sugerate de Lică. Îmi amintesc ce îmi zisese Toni acum vreo 15 ani, cînd ne-a văzut, pe Lică şi pe mine, împreună cu Kamo, cîntînd la English Pub: sînteţi o secţie ritmică grozavă! M-am mîndrit cu asta.
Cu Lică ne potriveam bine şi ne plăcea să ţinem balansul în trupă. Studiam împreună, doar noi doi, la bass şi tobe şi eram impresionat de progresele pe care Lică, fost tobar de rock, le-a făcut îndreptîndu-şi paşii, deloc simpli, spre jazz. Lică își făcea temele, era punctual şi săritor şi contribuia decisiv la groove-ul formaţiei. Cei mai mulţi ştiu că, dacă unui muzician îi pui în faţă notele muzicale, iar acesta e deprins cu ele, se poate cînta pe loc. Însă unui toboşar nu i se scrie notă cu notă. El trebuie să compună singur, pe baza unor repere, textura de percuţie. Asta e ceva dificil şi trebuie mult talent şi experienţă, iar Lică era dispus să se implice total în această muncă. Pe canavaua născocită de secţia ritmică se pot sprijini soliştii. O trupă nu sună fără balansul furnizat de secţia ritmică. Iar tobarul de la BBB contribuia decisiv la aceasta.
Bucuria de a cînta a lui Lică era atît de mare încît adeseori, chiar şi la repetiţii, atunci cînd trebuie să prevaleze partea tehnică, cea de construcţie şi de concepţie, el cînta cu un surplus de implicare şi îi atrăgeam atenţia să se stăpînească. Dar la concerte Lică îşi dădea drumul şi adeseori, cînd trăgeam cu coada ochiului la el, Lică zîmbea. Uneori gemea de bucurie, cînd colegii solişti izbuteau linii melodice deosebite. Cu mare bunăvoinţă, Lică primea, împreună cu noi, participarea unor solişti invitaţi. Istvan Gyarfas, Matyas Pribojski, Liviu Butoi, Arpi Kajtar, Alexandra Guţu, Moni Bordeianu, s-au simţit în largul lor cîntînd cu BBB şi datorită atmosferei prietenoase emanate din sufletul lui Lică. El îmi spunea mereu ce mare bucurie îi face să îl acompanieze pe Saşa Bota, fiul meu, şi ce stimulantă e cîntarea în compania lui Saşa.
Lică a fost mereu un om la locul lui. Nu se împăuna cu merite personale. Atunci cînd era lăudată formaţia, el se simţea cel mai bine. În modestia sa, nu ştiu cui i-a mai spus Lică un lucru de care am simţit că este, în sinea lui, foarte mîndru: după ce Eugen Gondi a ascultat discul nostru,Brasica Soup, el l-a felicitat pe Lică spunîndu-i că face un job de foarte bună calitate. Pentru Lică asta valora cît o medalie. Anul trecut Marius Giura i-a acordat premiul pentru cel mai bun toboșar al anului dar cred că vorbele lui Gondi au însemnat cu mult mai mult. Mă mîndream, uneori dincolo de placul lui Toni, că Bega Blues Band este cea mai longevivă formaţie de blues-jazz din România. Poate e nesăbuinţă, dar vreau să o fac şi pe mai departe. La vremea lui, Kamo m-a rugat să păstrez trupa activă. Asta am făcut. Lică nu m-a rugat nimic. Dar ştiu că asta vrea şi am să încerc să îi cinstesc amintirea şi în acest fel”.
