Cartoon Network a anunțat că serialul „Fetițele Powerpuff” a primit undă verde pentru cel de-al doilea sezon. Primul sezon al celei mai noi serii a avut premiera în aprilie și a înregistrat un succes răsunător în întreaga lume încă de la lansare, iar peste 81 de milioane de fani din întreaga lume interacționeză cu acest brand pe multiple platforme, făcând ca noul sezon să fie cel mai important eveniment din istoria rețelei. Lansarea celei mai noi serii „Fetițele Powerpuff” a fost marcată de publicarea aplicației „Powerpuff Yourself”, aplicație ce le-a permis fanilor de toate vârstele să își realizeze propriile variante Powerpuff și, astfel, peste 12 milioane de fani din întreaga lume au avut posibilitatea să își vadă propriile variante de eroi din Townsville. Mai mult decât atât, seria a fost nominalizată pentru premiul Emmy pentru cel mai bun program animat.
Serie noua
Noua serie, care le aduce în prim-plan trei eroine, Blossom, Bubbles și Buttercup, s-a alăturat portofoliului Cartoon Network, alături de seriale ca „Să-nceapă aventura”, „Steven Univers”, „Uimitoarea lume a lui Gumball”, „Clarence”, „Un show obișnuit” și „Ben 10”.
„Serialul Fetițele Powerpuff, care tocmai a câștigat prima nominalizare la premiile Emmy, debutează la cel mai important eveniment dedicat fanilor anul acesta și, totodată, a primit undă verde pentru cel de-al doilea sezon”, a declarat Rob Sorcher, Chief Content Officer pentru Cartoon Network. „Nu ne rămâne decât să transmitem felicitări echipei de creație Cartoon Network care și-a folosit superputerile, astfel încât să adauge cantitatea perfectă de element X pentru a intoroduce o serie de top unei noi generații de fani”, a mai adăugat acesta.
Inaugurare la San Diego
„Fetițele Powerpuff” va inaugura prima aparițe la festivalul Comic-Con din San Diego, între 21 și 24 iulie, cu o o cabină inspirată din uimitorul oraș Townsville. Participanții vor avea ocazia să își printeze versiunile lor Powerpuff pe tricouri sau pe genţi din material textil folosind aplicația Powerpuff Yourself.
Seria animată și-a lăsat amprenta asupra culturii pop prin colaborări cu branduri de renume ca Moschino, Hot Topic în SUA, C&A Department Store sau BIZUU la nivel global. Totodată există și un parteneriat la nivel internațional cu Spin Master prin care vor fi disponibile o varietate de produse de larg consum, iar, în curând, vor fi disponibile șase figurine diferite în meniurile McDonald’s Happy Meal. Ca parte a angajamentului global pentru educație, Fetițele Powerpuff continuă să inspire noua generație de copii cu episoade și programe speciale ca Google’s Made With Code GIF: The Powerpuff Girls sau programul derulat în parteneritat cu Scratch (MIT Media Lab).
Serialul „Fetițele Powerpuff” este produs în Studiourile Cartoon Network și îl are pe Nick Jennings (“Să-nceapă Aventura”, “SpongeBob Pantaloni Pătraţi”) producător executiv, iar co-producătorul executiv este Bob Boyle (“Wow! Wow! Wubbzy!“).
Serie longeviva
Una dintre cele mai longevive animaţii Cartoon Network, seria originală „Fetițele Powerpuff” a fost creată de Craig McCracken și a avut lansarea în 1998. Animaţia a câștigat două premii Emmy®, iar cele 78 de episoade au câștigat numeroase distincții și nominalizări. Mai mult decât atât, serialul a dat naștere unui film de lung metraj realizat de Warner Bros. Pictures, în 2002.
Episoade noi din primul sezon „Fetiţele Powerpuff” pot fi urmărite la Cartoon Network din 25 iulie, de luni până vineri, de la 16.05.