„Ia o pauză fără să te simți vinovată!”, este îndemnul bloggerului Ela Crăciun în primul eveniment din campania „Super mame cu super puteri”. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 18 martie, ora 11.00, în Auchan Titan și are ca obiectiv educarea mamelor pentru a scăpa de sentimentul de vinovăție atunci când decid să își ia timp liber pentru propriile hobby-uri și activități.
“Ideea de a fi o super mamă, în fiecare zi, fără să facem lucruri extraordinare, ideea normalității unei femei în condițiile în care perfecțiunea este un concept atât de răspândit a fost un factor emoțional care a implicat toți partenerii acestei campanii. Ne-am regăsit în acest mesaj pe care vrem să îl transmitem către cât mai multe mame și să le ajutăm să se desprindă de falsele percepții ale perfecțiunii și să se accepte așa cum sunt. Faptul că Super mame cu super puteri este o campanie pentru oameni normali ne-a scos în cale oportunități minunate și a transformat o simplă campanie într-un scop mai mnare pentru noi toți” spune Ela Crăciun, inițiatoarea campaniei.
Pentru acest eveniment Ela Crăciun îi va avea ca invitați pe Andi Beldianu, coach de lifestyle și parenting și pe bloggerul de fashion Carmen Negoiță, care va vorbi despre modul în care moda poate fi prietena noastră în timpul liber.
“Ia o pauză fără să te simți vinovată” este primul eveniment din seria de cinci programate in campania “Super mame cu super puteri”. Următoarele evenimente sunt programate până în luna iunie și au ca temă descoperirea super puterilor fiecărei mame.
#Super puterea nr 2: Mama pune sarea în bucate! Evenimentul va avea loc pe data de 8 aprilie 2017 ora 11.00. Mamele nu mai stau acasă toată ziua pentru a se ocupa de bucătărie. Timpul de gătit se reduce considerabil atunci când ai un serviciu sau o profesie solicitantă. Cum se pot adapta mamele acestei situații cu ajutorul tehnologiei sau a aparatelor moderne de gătit pentru a face mâncare sănătoasă în maxim 20 de minute?
#Super puterea nr 3: Asul din mânecă: tatăl! Evenimentul va avea loc pe data de 13 mai 2017 ora 11.00. Experți și psihologi vor vorbi despre rolul taților în creșterea copiilor și ce sarcini ar trebui să își asume ei pentru o familie. Cum arata familia daca cei doi parteneri nu se mai inteleg si care le sunt rolurile post separare. Subiectele sensibile vor fi dezbatute impreuna cu psihologul Dana Dumitrache.
# Super puterea nr 4: Mama știe tot! Evenimentul va avea loc pe data de 3 iunie 2017 ora 11.00. Mamele nu reușesc mereu să rămână conectate la viața copilului. De aceea vom învăța să o facem cu ajutorul tehnologiei! Vor fi prezentate gadget-uri care ajută să îți amintești, supraveghezi, monitorizezi și să eficientizezi activitățile casei, iar experții în domeniu vor vorbi despre modul în care îți poți proteja copiii de pericolele internetului.
# Super puterea nr 5: Cum definim succesul profesional si de ce este obligatoriu sa il obtinem? Solutia work at home moms. Evenimentul va avea loc pe data de 17 iunie 2017 ora 11.00. Vorbim despre cum putem contribui la veniturile familiei si atunci cand stam acasa. Vom arata ca unele telente pot fi exploatate acasa iar hobby-urile pot fi oricand transformate in surse de venit.
Seria de evenimente “Super mame cu super puteri” va avea o expunere totală de peste 3.000.000 de persoane pe lună, printr-un efort fara precedent al partenerilor acestei campanii. Campania va fi vizibilă pe blogul Elei Crăciun cu o expunere de peste un million de vizitatori unici pe lună și pe site-urile partenerilor media Revista “Femeia”, www.mami.ro și www.parinti.com.
Pentru prima data o serie de evenimente inițiate de un blogger va avea expunere în offline prin 10 people stoppere cu imaginea campaniei care vor fi amplasate, pe toată perioada campaniei, în locațiile de desfășurare a evenimentelor.
Evenimentele sunt susținute și de Radio Smart FM, care va difuza 5 spoturi pe zi cu anunțul fiecărui eveniment și tema acestuia.
Fiecare eveniment va avea speakeri diferiți, în funcție de temă.