Apreciatul actor american Michael Douglas s-a retras la proprietatea sa din Insulele Bermude pentru a-și stabili ultimele dorințe și pentru a-și găsi liniștea interioară întrucât cancerul de care credea că este vindecat a reapărut, iar medicii i-ar fi spus că mai are de trăit doar șase luni, potrivit Radar Online și Hollywood News Daily.
Michael Douglas și-ar fi vândut deja o parte din active și își reorganizează în prezent imensa avere. De asemenea, se spune că starul hollywoodian de 71 de ani ar acorda tot mai mult timp aspectelor spirituale și familiei.
Michael Douglas a fost diagnosticat cu cancer la gât în stadiul 4 în august 2010. În ianuarie 2011, el a declarat presei că tumoarea a dispărut și că a învins boala.
Michael Douglas este căsătorit cu frumoasa Catherine Zeta-Jones, cu care are doi copii. Informația privind starea lui de sănătate nu a fost confirmată oficial de către reprezentantii actorului.