Potrivit posturilor locale de mass-media din oraşul Sabha, ]n sudul Libiei, o maimuță, animalul de companie al unui grup de tineri din tribul Awlad Suleiman, a tras de vălul ce acoperea fața unei fete din tribul Gaddadfa.
Jigniți de gest, membrii tribului Gaddafa au ținut să răzbune afrontul, și în cadrul unui atac surpriză au ucis trei persoane din tribul Awlad Suleiman, dar și maimuța, generatoarea conflictului.
"A existat o escaladare în a doua şi a treia zi a ciocnirilor, fiind utilizate tancuri, mortiere şi alte arme grele. Există încă ciocniri sporadice şi activităţile zilnice sunt complet oprite în zonele în care au avut loc lupte", a declarat un localnic.
În regiunea Sabha, un hub din sudul ţării adesea neglijat pentru migranţi şi contrabandă cu arme, abuzurile miliţiei şi deteriorarea condiţiilor de viaţă au fost deosebit de acute.
Gaddadfa şi Suleiman Awlad reprezintă cele mai puternice facţiuni armate din regiune. Pe parcursul ultimelor confruntări, care au avut loc în centrul oraşului, încercările iniţiale ale liderilor tribali de a calma lupta şi de a asigura o încetare a focului, astfel încât corpurile să fie recuperate, au eşuat.