Un bărbat acuzat că i-a furat duminică seara, după ceremonia de decernare, Oscarul actriţei Frances McDormand a pledat nevinovat, relatează BBC.
McDormand a primit Oscarul pentru cea mai bună actriță, dar statueta ei a dispărut la Governor's Ball. Înainte de a fi arestat, bărbatul bănuit că ar fi hoţul, Terry Bryant, ţinea o statuetă în mână și le-a spus unor invitaţi că l-a câştigat.
Avocatul său, Daniel Brookman, a declarat că "există o diferență între a ține un Oscar în mână și acuzaţia care i se aduce, aşa că va merge în instanță".
În vârstă de 47 de ani, Bryant a fost reţinut de poliție sub acuzaţia de furt, dar a fost eliberat, sub control judiciar, fără cauțiune după audierea de miercuri, judecătorul hotărând că nu prezintă riscul de a fugi.
Judecătorul Deborah Brazilia l-a audiat pe rabinului Naomi Levy, care l-a descris pe Bryant ca pe un "om de credință, dulce şi blând".
Doamna Levy a adăugat: "Cred că trăim o perioadă neobișnuită în America. Povestea lui este un comentariu asupra întregii noastre societăți și a obsesiei sale pentru cele 15 minute de faimă".
Poliția a spus că Bryant şi-a cumpărat biletul la Balul Guvernatorului. El a fost obligat să se prezinte la tribunal la 28 martie. Procuratura districtului Los Angeles a declarat că, dacă va fi condamnat, riscă până la trei ani de închisoare.
Oscarul a fost găsit și returnat lui McDormand, care l-a câștigat pentru rolul său în Three Billboards Outside Ebbing, Missouri, fiind al doilea din cariera actriţei.