Cineva numea sturionii "liniștite ierbivore marine". Era un vers, ori poate nu-mi aduc eu bine aminte și era doar vorbă cuminte, de om înțelepțit de soarta, de pescar ce-și duce viața în perimetrul acela care nu apațtine nici Mării, nici Deltei, nici Pământului. Teritoriul de grinduri scufundate în care sălășluiesc (încă sălășluiesc) fabuloasele fosile vii ce poartă numele de: morun, nisetru, cegă ori păstrugă.
De la sturioni, spun cei ce știu, se mănâncă totul. Carnea se frige ori se pune pe grătar și o servești apoi cu lămâie, cu sosuri diferite ori în "vecinătăți" stranii, precum sparanghelul, grepfrutul, trufele... Din cartilagii, din măruntaie și din cap se fac ciorbe ori se folosesc cartilagiile, dimpreună cu carnea, pentru aspicuri. Se fac și acum, la gurile Dunării, două feluri de mancare specifice, din sturioni: storceagul (preparat din carne fiartă, alături de cartofi, ceapă și morcovi, o ciorbă mai groasă, dreasă cu ou și smaântână și parfumată cu mărar) și proboiul (un fel de "ciorba săracului", căci era preparată din măruntaie și cap de nisetru ori morun, cu roșii, ceapă, morcov, cartofi și musai cu mult leuștean și acrită cu oțet).Dar nu acestea sunt rețetele pe care vreau să vi le dau, ci una mai... dichisită, zice-se, la fel de veche și de aristocratică precum stirpea sturionilor de la Sfântul Gheorghe, gătindu-se ea și pentru mesele regale de la București.
Te-ar putea interesa și Rețeta zilei de luni. Crap în solzii lui (rețeta unui fost ministru)
Dar să nu lungim vorba, și să aflăm cum se prepară un „sturion regal” (peștele se va alege azi dintre aceia ce nu sunt prohibiți la pescuit ori dintre cei de crescătorie).
Peștele se taie mai întâi în felii rotunde și nu prea groase, pe care le asezonăm cu sare, piper și zeamă de lămâie.
Citește articolul integral pe ANTENA SATELOR
