Singurătatea este o opțiune sau un eșec? De ce oamenii se tem de singurătate? Pentru că se tem că nimănui nu îi pasă de ei, spune psiholog Emma Toader, specialist NLP (programare neurolingvistică) și autoarea cărții terapeutice ”Porția de fericire”.
”Una dintre marile frici ale omului este să nu fie iubit. Din acestă temere, apar restul fricilor- de respingere și de abandon”, a arătat Emma Toader într-un interviu pentru RADOR.
Reporter: Ce înţelegem prin a fi singur? Lipsa unui partener sau lipsa de afecțiune a celor din jur?
Emma Toader: La nivel inconștient, a fi singur este o alegere. Aleg să fiu singur, ca să nu mai fiu rănit de cei din jur. Pentru că am fost, cândva, rănit. Pot fi o serie de motivații, multe dintre ele foarte bine ascunse, adică nu sunt la vedere. Pot să aleg să fiu singur, pentru că eu cred că sunt puternic(ă) și mă pot descurca. Dar principala cauză este că nu mai vreau să fiu rănit și, de cele mai multe ori această teamă inconștientă vine din copilărie și se repetă, pe parcursul vieții de adult. Voi găsi parteneri, care să îmi întărească credința că a iubi înseamnă suferință. Și rămân așa în relații sau cred că, dacă sunt singur, îmi va fi mai bine, nu voi mai fi în suferință.
E un joc care se creează: eu nu îi mai accept pe ceilalți, oricare ar fi ei și ei nu mă mai acceptă pe mine. Și are loc o însingurarea treptată.
Noi avem tendința de a gândi simplist: e singur, deci, nu îi pasă nimănui de el. Asta pare la prima vedere. Dar, dacă mergem mai adânc vom vedea că o persoană e singură și pentru că nu mai lasă pe nimeni să-i arate afecțiune. Fuge de oameni, adică fuge și de ea însăși.
Reporter: Putem să considerăm singurătatea ca un eşec?
Emma Toader: Dacă am face asta, am emite o judecată de valoare. Singurătatea poate fi un lucru bun, pentru o perioadă sau poate fi un lucru mai puțin bun, pe termen lung. În memoria noastră ancestrală, suntem făcuți să trăim unii cu alții, suntem făcuți să trăim în triburi, să interacționăm unii cu alții, să ne arătăm afecțiune unii altora, să dăm iubire și să primim iubire.
Când ne retragem în singurătate, oprim acest flux de a da și a primi. Nu vorbesc de sihaștrii sau de călugării care se retrag în munți. Care pot să ajungă la alt nivel de conștiință. Vorbesc de faptul că trăim având un sens al vieții și acest sens vine prin grija față de aproapele nostru, fie că sunt copiii, partenerul, părinții sau prietenii.
Singurătatea devine periculoasă când mintea nu mai găsește un sens al vieții, ci începe să găsească dovezi pentru zădărnicia vieții. Nu mai vezi viața ca pe un miracol și o bucurie, ca pe un dar de la Dumnezeu, ci ca pe o povară.
Reporter: Incapacitatea de a întemeia o relaţie sau o familie, sau este o opţiune legitimă?
Emma Toader: Și da și nu. Unele lucruri țin de noi, altele nu. Dar, când suntem într-o situație care nu ne place, ne putem întreba: „Ce din mine a creat această situație?”. Dacă sunt singur, mă pot întreba care sunt credințele mele legate de relația de cuplu, legate de familie, legate de prieteni. Ce mă face să fug de ceilalți, ce mă face să mă îndepărtez, ce mă face să îi resping sau ce emit de sunt respins (ă). Pentru că viața mea se modeleză după credințele mele. Așa cum am scris și în cartea ”Porția de fericire”, dacă, de exemplu, o femeie crede că ”toți bărbații sunt porci”, nu va avea cum să găsească, în căutarea ei, un șoim, pentru că sigur acela nu va fi bărbat. E de preferat să schimbe credința despre bărbați. Și primul pas este să caute mai adânc și să vadă că au existat bărbați în viața ei – poate fi bunicul sau tatăl sau un prieten etc.- care au ajutat-o, care au iubit-o. Și, deci, nu toți bărbații sunt porci. Și, din aproape în aproape, să vadă că tot ceea ce crezi despre ceilalți, aceștia tind să ne arate. Și că e de preferat să ne schimbăm percepția față de ceilalți. Pentru că ce cred, aia văd. Și trebuie să schimb ce cred, dacă vreau să văd altceva.
Reporter: Alegem sa stăm în relații, uneori, de frica de a nu fi singuri ?
Emma Toader: Da. Putem alege să stăm în relații de frica de a nu fi singuri. Tot așa cum putem alege să stăm singuri, de frică să nu suferim în relații. Dar, doar în relații ne putem vindeca rănile. Relația de cuplu este un fantastic mecanism de terapie de grup. Nu ne întâlnim întâmplător, bărbat și femeie. Ne întâlnim unii cu alții, pentru a ne vedea, ca într-o oglindă. Și de multe ori, nu ne place ce vedem în oglindă. Unii aleg să nu mai aibă oglinda, adică să fie singuri. Alții schimbă des oglinzile. Niciuna nu e soluția. Soluția este să lucrezi, să conștientizezi la tine, cel care privești în oglindă…
Reporter: Sunt mai predispuse femeile să fie singure, decât bărbații?
Emma Toader: Categoric, da. Rar vei găsi un bărbat care alege să fie singur. Din mai multe motive. Un motiv ar fi că, ancestral, bărbații preferă haita. Un alt motiv este că bărbatul rămâne la stadiul de copil – adică, trebuie să aibă grijă cineva de el și să îi arate afecțiune, altfel, moare. (Se poate întâmpla asta și cu femeile, în unele cazuri). Și atunci, în cele mai dese cazuri, rămâne cu mama sau cu partenera, din această nevoie. În schimb, femeile, mai ales cele elevate, cresc cu ideea că trebuie să fie puternice și fac pe vitezele că se descurcă ele și singure. Din nefericire, apare o capcană aici și anume că aceste femei nu știu să ceară și să primească ajutorul, atunci când singurătatea le depășește.
Reporter: Cum putem să scăpăm de singurătate, fără compromisuri?
Emma Toader: Acceptând paradoxul că suntem și singuri, dar și împreună în viața noastră…Nefăcând ceva din frică- din frică stau în relație sau tot din frică aleg să stau singur.
Cum putem să scăpăm de singurătate, fără compromisuri? Haideți să analizăm: putem să fim singuri înconjurați de mulți oameni sau putem să ne simțim nesinguri, chiar dacă suntem fără cineva în jur. Singurătatea apare doar când tu crezi că nimănui nu-i pasă de tine, că nimeni nu te iubește. Și adevărul este că nimeni, dintre oameni, nu te poate iubi cu forța. Sau nu poți forța pe nimeni să te iubescă. Nu poți să ai prieteni, dacă tu nu îi lași să îți fie prieteni. Dacă tu nu le dai această șansă. Suntem și emițători, dar și receptori, în același timp…
Așa că, soluția, după mine, e să iubești, să te iubești și să îi lași și pe ceilalți să te iubescă. Să nu mai fii ca un arici în viața ta și, dacă cineva vrea să te mângăie, tu să îl înțepi. Da, soluția e să dai și să primești iubire.Să ai grijă de alții, dar și să îi lași și pe alții să aibă grijă de tine. Dar și ăsta e un proces, care uneori trebuie învățat.
Una dintre marile frici ale omului este de a nu fi iubit. Din această temere, derivă fricile de respingere și de abandon. Iar în această călătorie, omul are de învățat lecția iubirii, care începe cu el însuși. ”Iubește-ți aproapele, ca pe tine însuți!”, presupune că te iubești deja, că ai aflat cum să faci asta…
