Chiar înainte ca uraganul Harvey să lovească coasta Texasului, Salvador Segovia l-a lăsat pe Otis, câinele nepotului său, în spatele casei, cu mâncare și apă. Dar furtuna l-a speriat pe Otis care a fugit vineri seara la Sinton, nu departe de Corpus Christi, relatează Washington Post.
"L-am tot strigat şi Otis nicăieri", a spus Segovia. "În dimineața următoare, am iar ieșit afară și l-am strigat, am dat ocol, și degeaba. Nu ştiam unde e Otis", a povestit el.
Între timp, sâmbătă dimineaţa, Tiele Dockens se îndrepta spre casele unor prieteni care au fost evacuaţi, când ceva i-a atras atenția. Un câine mergea pe stradă, cărând un sac mare de mâncare pentru câini.
"Era ca și cum ar fi fost în misiune", a spus Dockens, care trăiește la câțiva kilometri distanță de Segovia. "Era atât de drăguț". A făcut o fotografie și a distribuit-o pe pagina ei de Facebook. Fotografia a devenit rapid virală, iar câinele a devenit o celebritate online.