Un expert britanic recomandă insistent ca bărbaţii să se întâlnească cu femei din estul Europei dacă vor să se căsătorească. El şi-a atras însă critici deoarece a făcut recomandarea în detrimentul femeilor britanice pe care le-a etichetat drept grase şi lipsite de feminitate, relatează dailymail.co.uk.
Richard La Ruina, 37 de ani din Cambridge, a publicat două bestseller-uri despre seducție, fiind declarat de un ziar în 2008 " artistul britanic nr 1 în flirt".
Expertul în dating spune că femeile britanice au devenit supraponderale și îşi sfătuiește ferm clienții să evite pe cele casnice și să caute fete din Europa de Est - care, în opinia sa, sunt mai feminine, mai manierate și mai frumoase .
De fapt, după ce și-a dat seama că femeile britanice nu sunt bune pentru căsătorie, Richard s-a mutat la Moscova în 2011, singurul său scop fiind să-şi găsească o fată cu care să se căsătorească. El a găsit în jur de 200 de "femei bune și frumoase din Rusia" înainte de a se întâlni cu soția lui Katia, în februarie 2015.
Richard, care s-a căsătorit cu Katia (foto), în vârstă de 26 de ani, în decembrie anul trecut, a declarat că "în opinia sa profesională și personală, aș recomanda clienților mei de sex masculin să nu le dea întâlnire femeilor britanice. Dacă vreţi o femeie frumoasă, inteligentă și manierată, atunci căutăţi o fată din Europa de Est".
"Evident, mama mea este englezoaică și nu e așa - dar, în general, cred că femeile britanice sunt grosolane, supraponderale și mai puțin feminine. Ele vor un tip care are succes, arătos şi cavaler, chiar dacă nu au multe de oferit in schimb. Și vor ca bărbatul să fie un gentleman, chiar dacă refuză să-și îndeplinească rolul tradițional al femeii din gospodărie și să aibă grijă de cum arată. Femeile britanice pur şi simplu cred că merită să fie cu un bărbat de genul ăsta", a spus La Ruina.
"Am întâlnit atât de mulți tipi de succes britanici care se zbat să-şi găsească o iubită în oferta britanică de dating- pentru că femeile engleze vor prea mult. În schimb, femeile din Europa de Est sunt superbe, sunt doamne, realizate și au valori familiale tradiționale", a mai spus el.