Un desen nud, care seamănă izbitor cu Mona Lisa, pare să fi fost făcut de Leonardo da Vinci. Oamenii de știință de la Louvre din Paris, unde este ținută capodopera, au examinat un desen în cărbune, cunoscut sub numele de "Monna Vanna", care a fost atribuit maestrului florentin, relatează france24.com.
Desenul de dimensiuni mari a a fost păstrat din 1862 în imensa colecție de artă renascentistă de la Muzeul Condé, la Palatul Chantilly, la nord de capitala franceză. Curatorii din muzeu cred că, după o lună de teste la Luvru, "desenul este cel puțin parţial" al lui Leonardo Da Vinci.
"Desenul e de calitate prin modul în care sunt redate faţa şi mâinile, ceea ce este cu adevărat remarcabil. Nu este o copie palidă", a declarat curatorul Mathieu Deldicque pentru AFP. "Privim la ceva la care s-a lucrat în paralel cu Mona Lisa, la sfârșitul vieții lui Leonardo", a adăugat el.
"Este aproape sigur o lucrare pregătitoare pentru o pictura în ulei", a adăugat el, cu o deducere evidentă că este strâns legată de Mona Lisa. Mâinile și corpul, a spus Deldicque, sunt aproape identice cu capodopera inestimabilă a lui Leonardo.
Desenul are aproape aceeași dimensiune ca Mona Lisa, iar găurile mici din jurul figurii indică faptul că ar fi putut fi folosite pentru a urmări forma pe o pânză, a susținut el.
Expertul în conservare din Luvru, Bruno Mottin, a confirmat că desenul datează din timpul vieții lui Leonardo, la începutul secolului al XVI-lea, și că are o "calitate foarte înaltă".
Testele, a declarat el ziarului Parisien, au dezvăluit deja că nu e o copie a unui original pierdut. El a spus însă că "trebuie să rămânem prudenți" în legătură cu atribuirea definitivă lui Leonardo, care a murit în Franța în 1519.
"Partea de sus a desenului, lângă cap a fost făcut de o persoană dreptace. Leonardo desena cu stânga. Este o muncă care ne va lua ceva timp. E un desen cu care se lucrează foarte dificil pentru că este deosebit de fragil", a adăugat el.
Dar Mottin a spus că speră să stabilească identitatea artistului în doi ani, la timp pentru o expoziție la Chantilly care să marcheze 500 de ani de la moartea lui Leonardo da Vinci.
Peste 10 experți au studiat desenul în ultimele săptămâni, recurgând la scanări și alte metode științifice. Investigațiile lor s-au concentrat pe a stabili dacă desenul a fost făcut înainte sau după Mona Lisa, care a fost pictată cândva după 1503.
Desenul Chantilly a fost atribuit inițial maestrului florentin când a fost cumpărat de Ducele d'Aumale în 1862 pentru 7000 de franci, o sumă substanțială la acea dată.
Dar mai târziu specialiștii au avut îndoieli și au crezut că este mai probabil ca acesta să fi fost făcut de un membru al studioului artistului. Aproximativ 20 de picturi și desene de nud Mona Lisa există în colecții din întreaga lume, dar cele mai multe s-au dovedit foarte dificil de datat.