Sarah Williams, o mamă divorțată din SUA, scrie pentru Huffington Post care au fost cele patru semne care i-au dat de înțeles că soțul ei nu este cel potrivit pentru ea, semne care în final au dus la divorț.
“Cu foarte puțin timp în urmă am aflat pe propria mea piele ce înseamnă să fii cu cineva care spune că te iubește, dar îți dă permanent senzația de singurătate totală. Și am fost împreună ani de zile. Stăteam la masă, mă uitam la el și mă gândeam că suntem doar doi străini care mănâncă împreună și care nu au nimic să își reproșeze. Dar oare am știut tot timpul că nu e cel potrivit pentru mine? Răspunsul este da. Semnele erau acolo, dar eu refuzam să le accept”, explică Sarah Williams.
1.Oamenii îți spun că te-ai schimbat
La început ne dorim doar să fim iubiți, să iubim și să împărțim totul împreună. Așa am crezut că este bine. Azi știu că nu este așa. La început, îmi petreceam sfârșiturile de săptămână cu familia, ieșeam săptămânal cu prietenele mele. Cu cât am avansat în relație, cu atât petreceam mai puțin timp cu oamenii care îmi erau importanți. Nici nu puteam, partenerul nu mă lasă să întreprind nimic. Dacă nu eram cu el, îmi scria neîntrerupt. La un moment dat am renunțat să mai ies fără el. M-am pierdut pe mine însămi. Daca ești blocat într-o relație care te schimbă pe tine și modul tău de viață, atunci gândește-te dacă este o relație sănătoasă sau nu.
2. Eviți prezența sa
Nu mai știu cu exactitate când am început să evit prezența sa. Îmi amintesc că eram goală în pat, iar mirosul lui care mă atrăgea la nebunie, acum îmi provoca doar scârbă. M-am trezit la un moment dat că aveam un program plin de întâlniri și evenimente. Programul lui se umpluse la fel de mult. Îți faci constant planuri să petreci timpul cu altcineva? De ce ți-ai dori să eviți prezența persoanei care înseamnă atât de mult pentru tine?
3. El este mereu pe primul loc
Acesta este cel mai important semn că a venit timpul să o iei pe un alt drum. Încă de la începutul relației, partenerul mi-a atras atenția că părerea și acțiunile sale sunt singurele importante. Nu după ani de zile, încă de la început. A început cu comentarii plasate subtil, că, în cazul în care va deveni parte a vieții mele, atunci el trebuie să fie pe primul loc. La început zâmbeam. Când cariera, interesele și cercul lui de prieteni au devenit mai importante decât relația noastră și părerile mele, n-am mai putut ignora. O relație sănătoasă se bazează pe respect reciproc și pe dorința de a sprijini dezvoltarea personală a partenerului. Dragostea nu este o competiție pentru atenție și nici o împlinire a propriilor dorințe.
4. Cauți sfaturi
Încă din timpul relației citeam nenumărate cărți, bloguri, comunități și eram în căutare permanentă de sfaturi. Citeam ca să aflu ce e în neregulă cu relația mea. Credeam că eu sunt de vină. Era o nebunie. Trage aer în piept. Nu ești nebună și foarte probabil nici motivul problemelor voastre. Suntem tentați să ne autoînvinovățim pentru lucrurile scăpate de sub control. Găsirea partenerului potrivit pare ca și cum ai căuta un urs polar în timpul unei furtuni de zăpadă. Recomandarea principală este să nu vă mulțumiți cu cineva cu care nici nu vă potriviți. Fericirea nu înseamnă muncă asiduă într-o relație. Evident că pentru a fi complet fericită trebuie în primul rând să fii fericit cu tine însuți. Dacă nu este cel potrivit pentru tine, nu îți irosi timpul. Valorezi mai mult! (I.D)