Una dintre cele mai des întâlnite probleme pe care le au utilizatorii Google Voice este lipsa acurateţii transcrierii, de obicei absurdă, a ceea de fapt se spune. Aceste probleme vor înceta odată cu updatarea serviciului de transcrieri. Prin aplicarea programului Fi cellular service, Google a anunţat că acest serviciu a fost îmbunătăţit, conform unei postări de pe blogul companiei, citate de engadget.com.
Astfel, Google va reduce cu aproape 50% erorile de transcriere prin folosirea unei memorii pe termen scurt lung în rețele neuronale recurente. Pentru a beneficia de avantajele noului sistem, utilizatorii nu trebuie să schimbe nimic în obiceiurile lor, ci trebuie doar să folosească Voice şi Fi aşa cum au făcut-o şi până acum.
Citiţi mai multe ştiri din IT!
