Vodafone a anunțat miercuri că sunt zone în București în care a activat, în premieră în România, rețeaua proprie 5G, de exemplu la Unirii și în Pipera. Urmează să extindă zonele de acoperire din Capitală, dar și în alte orașe mari, anunță Vodafone și victorkapra.ro.
Clienții Vodafone România vor fi primii care se vor bucura de potențialul tehnologic al rețelei 5G de îndată ce telefoanele 5G vor fi disponibile pe piață.
Clienții care se înregistrează acum pe www.vodafone.ro vor putea beneficia primii de serviciile 5G furnizate de Vodafone România.
“Suntem mândri să fim prima rețea din țară care oferă românilor cele mai noi tehnologii din lume. Vodafone continuă istoria de 22
de ani în România alături de oameni, de companii și de alți actori sociali și economici. Prin această lansare, ne continuăm misiunea de a conecta pentru un viitor mai bun, facilitând în fiecare zi o societate digitală performantă pentru România. Compania noastră își menține angajamentul de a contribui pe deplin la strategia digitală a țării într-o eră în care persoanele și dispozitivele sunt interconectate și unde încrederea este la fel de importantă ca viteza. Vodafone va continua să-și consolideze poziția de lider în ceea ce privește rețeaua și să rămână partenerul preferat al societății și al economiei când este vorba despre inovație și tehnologie de ultimă generație pentru un viitor interconectat mai bun”, a declarat Murielle Lorilloux, CEO, Vodafone România.
”Suntem încântați că rețeaua noastră SupernetTM 5G este acum activă în zonele aglomerate din București și se va extinde în alte
câteva orașe mari din România până la finalul anului 2019. Suntem mândri să fim pionierii acestei călătorii noi și interesante pentru serviciile de comunicații mobile, unde tehnologia și inovația se vor uni pentru a asigura cea mai bună experiență digitală pentru români”, a declarat Cătălin Buliga, Technology Director, Vodafone România.
De-a lungul istoriei sale pe piața locală, Vodafone România a investit cu prioritate în inovație, fiind primul care a furnizat servicii
GPRS (în 2001) și mai apoi servicii 3G (în 2005) și 4G (în 2012).
Anul trecut, Vodafone România a lansat prima rețea NB-IoT din România cu acoperire națională pregătită să ofere companiilor posibilitatea de a beneficia de o gamă largă de soluții și de aplicații menite să îmbunătățească şi să eficientizeze procesele de afaceri.
Rețelele de date mobile 5G sunt importante pentru economia viitorului, explică site-ull victorkapra.ro.
Vor apărea noi soluții tehnice bazate pe 5G, de la chirurgie robotică la iluminatul stradal și până de la automobile autonome sau realitatea augmentată, pentru că noua rețea de date suportă fără probleme un număr uriaș de senzori sau dispozitive IOT (zeci de mii) ca trafic de date într-o zonă.
Mai important, operatorii vor putea garanta viteze sigure pentru date mobile.
Pe partea de entertainment, Vodafone România a demonstrat cu două luni în urmă cum holograma unui artist poate fi proiectată live pe o scenă la kilometri distanță.
Tehnologia 5G promite o viteză mobilă de până la 10 ori mai rapidă decât 4G.