Mâine, după legea timpului, se împlinesc 40 de ani de când Amza Pellea nu mai este fizic printre noi. Însă de-a lungul celor 40 de ani spiritul său a rămas atât de viu, încât e greu de crezut c-a existat cineva în țara asta care să nu-și fi amintit măcar o dată pe an, de revelion, de șugubățul nea Mărin.
Dar nu numai personajul cu pricina l-a făcut celebru pe Amza Pellea. Actor total, a îmbrăcat rând pe rând cămașa țărănească în rolul lui Nea Mărin, războinică în „Decebal” ori „Mihai Viteazul” și însângerată în „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” sau „Osânda”.
Se vor șterge, poate, ca picăturile de zaibăr, ce-i rămâneau pe mustăți după paharul băut la încheierea scenetelor cu nea Mărin din noaptea de revelion, multe trebnicii și netrebnicii din lumea și din țara asta. Dar întotdeauna va zăbovi măcar pentru o clipă zâmbetul pe care l-a transmis unei nații mult prea încercate de suferință.
În calendarele măsurate după timpul trecător al oamenilor mereu va sta scris că Amza Pellea a decedat la 12 decembrie 1983. Dar în calendarul sufletului cel nemuritor al fiecăruia, acolo unde nu există timp măsurat de ceasornic, nea Mărin este la fel de viu ca atunci când mergea cu curcanul Bismarck la București sau ca atunci când îl „păgubea” Sucă de două perechi de palme, că nu sta neam potolit în trin. În cazul lui Amza Pellea, în veci nu va exista uitare!
