Aşa cum ştiţi deja, actriţa Carmen Galin ne-a părăsit. Astăzi, ar fi fost ziua sa de naştere, urma să împlinească 74 de ani. N-a mai apucat! Ca un ultim omagiu, redau mai jos ce scriam acum un an chiar în acestă zi de 14 martie.
„Frumoasă şi năbădăioasă în tinereţe, plăcută şi acum, la vârsta a treia, dar cu o frumuseţe caldă, liniştită, de mare care şi-a molcomit valurile după o aprigă furtună, Carmen Galin s-a retras (prin demisie) în 1996 din teatru şi-şi vede în tihnă de-ale vieţii, implicându-se în tot felul de acţiuni umanitare.
„Îi lipsea o singură pană dintr-o aripă, ca să fie o pasăre întreagă. Iar noi, superesteții, i-am mai smuls una din cealaltă aripă, pentru simetrie”… Probabil că eu sunt simetrică acum…Asta mărturisea într-un interviu dat în urmă cu un an cunoscuta şi îndrăgita actriţă Carmen Galin.
La fel ca marii scriitori care, conştienţi că au publicat prea mult o viaţă întreagă, o mai răresc cu scrisul, pentru a nu cădea în repetiţie şi-n desuet, ca marii cântăreţi care realizează că vocea nu-i mai ţine la 70 de ani, la fel ca la 20, poate că doamna Galin a considerat că nu e musai să joci pe scenă până nu te mai ţin puterile şi-ţi tremură glasul şi mâinile, ci că viaţa poate fi trăită şi risipindu-te pe alte planuri.
Asta nu-i ştirbeşte însă cu numic din aura de actriţă în mare vogă a anilor 70-80.
S-a născut la 14 martie 1946, în Iaşi, într-o familie de intelectuali mari iubitori de artă, cu tatăl fost absolvent al Academiei Mihăilene, elev al lui Octav Băncilă, cu bunicul profesor la Belle Arte şi doi unchi din partea tatălui, Baltazar şi Panait, sculptori care au statui în parcul Copou.
A văzut lumina zilei chiar în casa lui Garabet Ibrăileanu, unde locuia fratele mamei, însă imediat după naşterea copilei familia se mută în Bistriţa, iar după doi ani în Cluj.
La numai câţiva anişori începe să ia lecţii de pian, se îndrăgosteşte de operă, unde mergea des cu părinţii, face balet cu mari profesori coregrafi, însă renunţă şi se apucă de gimnastică artistică (timp de trei ani). Deşi părinţii credeau că va face arhitectura, la 17 ani, merge să dea examen la IATC, la regie.
Dar cum înainte de examen se făceau pregătiri cu profesori de la institut, profesorul Şahighian, cel care o prepară, o convinge să dea la actorie, unde ia examenul din prima, recitând poezia „La pârâu” de George Coşbuc.
În film debutează în „Dimineţile unui băiat cuminte” (1966), însă cu adevărat cunoscută se face în peliculele „Ilustrate cu flori de câmp”, „Tănase Scatiu” şi „Mere Roşii”.
Câştigă simpatia şi inimile spectatorilor cu personajul Praxiteea, profesoara care făcea poze primarului şi-l dădea la „avizierul” din comună, în filmul „Iarna bobocilor”, şi toată dragostea copiilor în rolurile făcute în „Saltimbancii” şi un „Saltimbanc la Polul Nord”.
Este la fel de strălucitoare în „Faleze de nisip”, „Pruncul, petrolul şi ardelenii” şi mai ales în „Secretul lui Nemesis”, unde juca rolul soţiei incomodului ziarist Mirea (Emil Hossu).
Primeşte premiul de interpretare feminină al Asociaţiei Cineaştilor din România (ACIN) pentru rolurile din „Saltimbancii” şi „Ana şi hoţul”, iar, la 7 februarie 2004, Preşedintele României Ion Iliescu i-a conferit Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer.
Aşa cum spuneam, pe 2 mai 1996, renunţă la statutul de actriţă a Teatrului Naţional din Bucureşti şi-şi înaintează demisia în urma unui diferend cu Fănuş Neagu, pe atunci directorul teatrului”.
Astăzi, Carmen Galin ar fi împlinit 74 de ani. Ieri, inima sa a bătut pentru ultima oară. Ecoul ei, însă, va rămâne (ca fâlfâitul stins de aripi al unei păsări simetrice) în conştiinţa oamenilor, câtă vreme va mai continua să se scrie istoria filmului românesc. Dumnezeu să te odihneascp în ceruri, Carmen!
