Zilele acestea a intrat în cinematografe filmul ”Soldații. Poveste din Ferentari”, în regia Ivanei Mladenovic. Pelicula spune povestea de iubire dintre un antropolog care pentru a scrie un doctorat în manele se mută în Ferentari și un tânăr rom a cărei singură școală absolvită este cea ”a vieții”, având cursuri de lungă durată la pușcărie.
Pe lângă cei doi protagoniști ai ineditei povești de amor, un alt personaj principal este Ferentariul însuși, o lume în sine, cu oameni trăind într-o sărăcie lucie contrastând puternic cu bogăția afișată ostentativ a interlopilor, cu străzi întunecate în care își fac veacul drogații, dar și cu veselia nunților țigănești. Muzica Ferentariului este maneaua și din film nu ar fi putut lipsi eroii cartierului, maneliștii.
”Soldații. Poveste din Ferentari” este ecranizarea romanului autobiografic cu același nume al scriitorului Adrian Schiop. Într-o inedită soluție de casting, regizoarea Ivana Mladenovic a decis ca în rolul personajului Adrian Schiop să joace chiar scriitorul.
Așa se face că îl regăsim în acest film pe Adrian Schiop în patru ipostaze: de scriitor al romanului ecranizat, de co-scenarist (alături de Ivana Mladenovic), de personaj și de actor, asta deși el nu avut nici o legătură cât de mica în viața sa cu actoria, fiind mai curând un tip introvertit și timid.
Despre tranziția sa de la scriitor la actor și despre filmul ”Soldații. Poveste din Ferentari” am vorbit și noi cu Adrian Schiop.
A fost o surpriză pentru toată lumea să te vadă jucând propriul rol. Cum ai ajuns actor și ce te-a convins să intri în această aventură?
Ivana a tras de mine. Am acceptat foarte greu, a fost cel mai riscant pariu artistic pe care l-am făcut vreodată. Nu mă simt făcut pentru asta, nu m-am imaginat vreodată actor și până în ultima clipă m-am îndoit că a fost o decizie bună. Dacă prestația mea e decentă asta se datorează Ivanei - felul cum lucrează cu neprofesioniștii, felul cum l-a tăiat la montaj sau a gândit filmul încât disconfortul și crisparea mea să dea ok pe cameră.
Cum a fost ca om de scris ce stă mai degrabă ascuns în spatele computerului să fie în lumina reflectoarelor?
Extrem de dificil. Vreo două săptămâni după încheierea filmărilor visam un singur lucru, că trag duble - cum închideam ochii cum începeam să joc secvențele alea, mintea se învârtea într-un cerc din care n-o puteam scoate. Ca să reușesc să adorm mă îmbătam rangă sau luam pastile.
Ți se pare grea meseria de actor acum ca "insider"? Povestește-ne ceva întâmplări haioase de la filmări.
Absolut. Trebuie să fii făcut pentru asta, să-ți placă să joci, altfel te duci cu capul.... Însă da, au fost și faze amuzante - în pauzele de după scenele cu nuditate, regula nescrisă cere să-ți pui un halat pe tine - ei bine, eu refuzam s-o fac, oricum toată lumea mi-o văzuse deja, așa că ce atâta ipocrizie? Rămâneam deci în pielea goală și încercam să fac conversație elevată cu femeile de acolo, ce părere ai de ultimele evoluții din politica americană? Crezi că Rusia reprezintă o amenințare geostrategică pentru România? Alea țipau să mă duc să-mi iau ceva pe mine, eu continuam imperturbabil să turui despre politică.... Tot așa, într-unul din locurile unde s-a filmat era o construcție gen punct termic cu grafittiuri între care se detașau Doru Pulosu, Doru Limbă Aspră și modestul Mugurel Lăbărel. De unde întrebarea, adresată ambelor sexe - cine ai vrea să fii, cu cine ai vrea să te combini dintre ăștia trei? Toti cu Doru, Mugurel săracu n-a luat nici un vot.
Te-ai așteptat pe când scriai romanul "Soldații. Poveste din Ferentari" să ajungă un asemenea succes?
Niet.
E povestea ta, dar și povestea Ferentariului. Te-ai simțit mereu ca acasă acolo sau dragostea a venit în timp?
Mi-a plăcut Ferentariul de când am călcat prima dată în el - e o combinație de sat și oraș și pentru că sunt de la țară genul ăsta de locuri mă atrag irezistibil, au culoarea aia magică a copilăriei, în special vara. Insă acasă nu m-am simțit din prima, fiindcă nu știam să vorbesc cu oamenii, eram crispat în interacțiuni. În plus, eu făceam doctoratul ăla în manele și asta vicia cumva legătura, în sensul că aveam un interes profesional în discuție, trebuia să-mi aduc interlocutorii la manele sau la chestii sociologice în legătură cu subiectul. E unh job interesant ăsta de antropolog, dar are și ceva dubios în el, că trebuie să tragi oamenii de limbă, să-i folosești ca să-ți spună chestii.
Mai locuiești în Ferentari?
Da, și acum e mult mai bine, că dacă am chef pot să stau ore în șir și să tac stând pe net pe telefon. Plus că deja știu zona, nu mă mai mănâncă curiozitățile, s-a dus interesul față de băieții răi care mă fascinau în primii ani când m-am mutat aici. Sunt mai relaxat, mă duc într-o crâșmă doar să beau, să ies afară din casă, să schimb două vorbe cu lumea.
Nu e chiar ca o plimbare în Cișmigiu să locuiești acolo…
În ciuda a cee ace se crede, e un cartier foarte verde Ferentariul, în spațiile generoase dintre blocuri sunt niște minijungle - primăria nu prea se înghesuie să toaleteze copacii... În plus, alcoolul e foarte ieftin, 3 lei berea la sticlă, iar terasele arată într-un mare fel. Anul ăsta, pentrtu că iarna a fost blândă am putut să beau la terasă până târziu - favorita mea e una cu vie deasupra și zeci de ceasuri stricate de perete pe zidul exterior al clădirii, care dă în curte. Patronul e din Cluj și vorbim despre locurile în care se ieșea în anii 90, despre valul de prosperitate care s-a abătut cu Caritasul peste oraș, în fine, rememorări de old boys.
Bărbatul care l-a inspirat pe personajul Alberto, iubitul tău din Ferentari, știe că a devenit și erou de film?
Da, normal - a apărut și pe platoul de filmare, să mă caute, la un moment dat. Îi știe și pe Ivana și pe Digudai.
Chiar, cum a fost colaborarea cu Digudai, interpretul lui Alberto?
Super, în special la repetiții. Casa de producție a închiriat pentru repetiții și casting un apartament în Ferentari unde a fost cazat Digudai. În doi, dându-ți unul altuia replicile, e mult mai ușor să înveți. După ce decideam că am muncit destul, ieșeam la o bere în fața blocului. Digudai are lipici la oameni, strângea jumate de stradă în jurul lui, în special tineri...
Dar au fost și momente mai tensionate în timpul filmărilor, la fazele de intimitate erotică - pe Digudai momentele astea îl agasau și cumva o parte din enervarea asta se ducea și pe mine - deși martor mi-e cerul, am încercat să-l ajut cât am putut. Omul se zburlea tot când trebuia să le joace - iar problema e că trebuia să le joace de mai multe ori, în funcție de câte duble erau necesare. Oricum, cred că la secvențele astea s-au tras cele mai puține duble, prin forța lucrurilor.
Te aștepți ca filmul să fie boicotat de tot soiul de bigoți cum s-a întâmplat de curând la o proiecție la Muzeul Țăranului Român?
Din păcate, da - ca peste tot în Europa, și în România situația începe să se împută. Dar nu e numai asta, oamenii ăia nu sunt neapărat bigoți, pur și simplu aici lumea e într-atât de conservatoare, încât homosexualitatea poate amorsa un val de panică morală - să nu uităm că articolul 200 a fost abolit abia în 2001.... Știi care-i faza? Afară, filmul a fost văzut ca fiind pudic în raport cu producțiile gay standard - în România, soră-mea mi-a reproșat că e prea mult sex, ”prea multe pule” ca s-o citez - că puteam să mai scoatem din ele. Iar soră-mea e un om care are înțelegere față de homosexualitate, că doar a crescut cu mine.
Ați făcut un turneu prin țară și ați fost prezenți și la festivaluri din străinătate. Care a fost reacția filmului?
Afară, cel mai bine a mers la San Sebastian - sala a fost plină și oamenii au râs - ba chiar îl opreau pe Digudai pe stradă să-l felicite pentru rol. În Canada, sala a fost pe jumătate goală și oamenii nu prea prindeau glumele - cred că e vorba de distanță culturală și geografică, sunt chestii care fac sens într-o realitate ”europeană” ca să zic așa. În Europa occidentală oamenii sunt familiarizați cu problemele celor din Europa de Est, cu tipologiile umane ale tranziției sau ale marginalității de aici. În țară, pe unde am fost - Cluj, Sibiu, Iași, sălile au fost pline și s-a râs.
Apare și faimosul Dan Bursuc in film. L-ai impresionat cu toate cunoștințele tale despre maneie?
Mai mult cu faptul că am făcut ceva în viață, că am scris o carte după care se face film. Pentru oameni ca el, care au tras din greu să ajungă sus, criteriul de validare socială e succesul în viață. Cred că respectul „epistemic”, ca să zic așa, i l-am câștigat mai târziu, la o dezbatere despre manele organizată în timpul festivalului Outernational - lumea îi punea întrebări ideologice sau prea intruzive - gen ”de ce femeile sunt văzute din perspectivă machistă în manele?”, ”de ce sunt așa de puține femei lăutar?”, ”de ce n-a răspuns atacurilor puriste când maneaua a fost pusă la index?”, ”de ce are legături cu interlopii?” etc. Ok, întrebările astea fac sens pe undeva - dar la naiba, îl ai lângă tine pe cel mai important om din industrie, sunt atâtea întrebări pe care i le-ai putea pune vizavi de manele și actorii ei și tu te apuci să-l tragi de urechi că promovează misoginismul sau că e în plin sindrom Stockholm în fața majoritarilor.
Ți-a citit vreun mare manelist doctoratul în manele?
Nu. Vroiam să-i dau la premiera filmului volumul cu doctoratul lui Dan Bursuc, neapărat vroiam să i-l dau - dar am uitat să-l iau de acasă. Dar tot fac cumva să ajungă la el.
Ai devenit în tot timpul asta dependent de faimă sau te poți întoarce liniștit la scris?
Nu-mi place să fiu în lumina reflectoarelor, îmi dă anxietăți. Paradisul pentru mine înseamnă să stau vara la o terasă cu prietenii sau iarna să-i chem la mine acasă și să le gătesc chestii, să-i îndop. Gătesc bine (nu că mă laud, vorba lu bunicu-mio...), în special bucătărie tradițională românească - rup când fac ciorbă de afumătură cu tarhon sau a la grec. Mor după ciorbe. Experimentez și pe mâncare libaneză și marocană, dar timid - ciorbă de linte cu chimen (nu supă, nu suport chestiile pasate) și tajine de oaie cu prune afumate. Cred că e și o chestie care vine cu vârsta - în tinerețe, bați cluburile, cauți sex și vorbești despre muzică, la maturitate stai acasă, îți cauți plăcerea în mancare și discuți politică.
Ce mai pune la cale scriitorul Adrian Schiop?
Un volum de povestiri. Plus, trag tare pe scenarii, în echipă cu Ivana. Începe să mă prindă chestia asta.
