La aproape 32 de ani de când a fost încoronată Miss America, actriţa şi cântăreaţa Vanessa Williams a primit scuze din partea organizaţiei, scrie telegraph.co.uk. Actriţa a câştigat concursul naţional de frumuseţe după ce s-a înscris dintr-un capriciu, dar a renunţat la titlu după ce revista Penthouse a publicat nişte poze cu ea nud, fără acceptul său. Fotografiile fusesă făcute cu mult timp înainte ca actriţa să intre în concursul de frumuseţe.
Williams a catalogat scuzele ca fiind neaşteptate şi plăcute. Actriţa din serialele Betty cea urâtă şi Neveste disperate a fost prima Miss America afro-americană, dar comitetul concursului de frumuseţe a decis să-i ceară să renunţe la titlu după apariţia fotografiilor. Ea este singura deţinătoare a unui titlu Miss America căreia i s-a cerut să renunţe la titlu.
Anul acesta, Vanessa Williams a revenit la concursul Miss America ca şef al juriului, dar înaintea competiţiei, a fost invitată pe scenă unde i s-a prezentat scuze public.
"Ţi-ai trăit viaţa cu graţie şi demnitate şi niciodată acest lucru nu a fost mai evident ca în timpul evenimentelor din 1984 când ai renunţat la titlu. Deşi nici unul dintre noi nu a fost implicat atunci, în numele organizaţiei de astăzi vrem să vă prezentăm scuze, ţie şi mamei tale, Helen Williams. Vreau să prezint scuze pentru tot ceea ce s-a spus sau s-a făcut să te simţi mai puţin Miss America. Eşti Miss America şi întotdeauna vei fi", a spus Sam Haskell, preşedintele organizaţiei Miss America.
Vanessa Williams i-a mulţumit lui Haskell, spunând că a făcut tot ce a putut ca Miss America din 1983 până în 1984 şi că este onorată că s-a întors. Părinţii lui Wiliams şi-au făcut mari speranţe la naşterea ei. Într-un anunţ publicat la rubrica naşteri, într-un ziar local, ei au scris: "Iată miss America!"
Citiţi mai multe ştiri din FILM!