Am văzut Războiul Stelelor 7. Star Wars, The Next Generation

16 Dec 2015 | scris de Sebastian S. Eduard
Am văzut Războiul Stelelor 7. Star Wars, The Next Generation

Da, am văzut filmul anului. Și mi-a plăcut.

 

Cel mai interesant este cum armata întregă de scenariști, regizori, tehnicieni etc au reușit să pună la punct puzzle-ul, ca Star Wars 7 să fie „de acolo”. Lucru remarcat și la epiosdul 4, cel nou, care făcea „lipeala” către 4 (cel vechi), dar care acum... aproape este ridicat la rang de artă.

 

Totul este un pachet perfect ambalat, cu fundițe și luminițe, pentru ca măria sa fanul să fie mulțumit. Adevărata artă, însă, constă în faptul de a mulțumi generațiile de fani. De la cei care erau maturi în 77, când a avut loc premiera episodului 4, până le cei care astăzi n-au prins-o pe Hanna Montana – că tot vorbim de un produs Disney.

 

Produsul cinematografic se adresează, astfel, tuturor generațiilor. Și celor care l-au cunoscut pe Han Solo, atunci și s-au îndrăgostit de rânjetul lui, și celor care au simțit nevoie de eroi proaspeți. Pentru că sunt și dintr-aceștia. Din plin. Iar povestea este spusă, mai departe, utilizând ambele garnituri.

 

Și pentru că vorbeam de prospețime, eroii noi – Daisy Ridley, Oscar Isaac, John Boyega, Adam Driver - se dovedesc la înălțimea partiturii. Și da, reușesc să dea forței un aer aparte.

Filmul durează două ore și un sfert, dar parcă ai simți nevoia sa fie unul mai lung. Se întâmplă multe, foarte multe, și, dacă este să fim cârcotași, am spune că uneori am simți nevoia să nu se întâmple ceva, să ne odihnim, să asimilăm. Să ne odihnimk ochiul și creierul cu o poveste secundară, de exemplu.

 

Și, deși se întâmplă atât de multe, adrenalina nu este permanent la maximum. Poate ca punct de reper am putea lua Star Trek Into the Darknes al aceluiași JJ Abrams, unde seringile sunt mai dese și mai pline.

 

Ce am mai putea comenta? Că publicul tânăr este conectat la puterea forței, că i se spune în rezumat, totul, dar că filmului îi lisește cumva partea „filosofică”, atât de interesantă în episodul IV.

Noul Star Wars trebuie văzut. Asta e clar. Dacă vă va place? Cu siguranță! Cât de mult? Rămâne de văzut. Sunt gata să pariez pe X-Wing-ul meu din garaj că Forța va fi cu încasările!

Alte stiri din Film

Ultima oră