Actorul Vladimir Găitan a murit marţi, la vârsta de 73 de ani. Informaţia a fost postată pe Facebook de actorul Vlad Rădescu.
"Vladimir Găitan a trecut dincolo şi a lăsat teatrul şi filmul românesc, pe noi toţi, mult mai singuri... Condoleanţe familiei care trece prin momente atât de grele. Adio, Duţu!", a scris Rădescu pe pagina sa.
Actorul Valentin Teodosiu a declarat marţi, pentru AGERPRES, că Vladimir Găitan şi-a dorit, ca toţi actorii de altfel, să joace până în ultima secundă şi, dacă se poate, să moară pe scenă, în glorie.
El a spus că în ultima perioadă nu a mai putut să vorbească cu Găitan deoarece acesta era bolnav şi nu s-au mai putut întâlni.
"Eu ştiu doar cât a suferit, nu cât a reuşit să lupte cu boala, pentru că a suferit şi a luptat o viaţă, peste 35 de ani a luptat cu boala necruţătoare - cancerul limfatic. Şi-a dorit să trăiască, şi-a dorit să revină pe scenă, dar, cam de un an, un an şi ceva, nu am mai vorbit cu el, pentru că ne-a despărţit viaţa, faptul că nu a mai jucat; noi am jucat împreună peste 16 ani piesa "Poker" la Teatrul de Comedie, cu George Mihăiţă, Simona Stoicescu şi cu mine, o piesă care s-a jucat cu casa închisă, un mare succes. La un moment dat, când a spus că nu mai poate să joace, să nu-l mai programeze la spectacole, a spus că totuşi "Poker"-ul poate să-l joace, pentru că-i este mai uşor. Şi-a dorit, ca noi toţi, ca toţi actorii, să joace până în ultima secundă, dacă se poate să moară pe scenă, în glorie", a spus Valentin Teodosiu.
Teodosiu a precizat că fostul său coleg era un om dur, aceasta venind din profesionalismul cu care era obişnuit.
"Ca om era puţin cam dur, asta venea din seriozitate, din profesionalism, care era uneori prea exagerat. Dar era un om bun, încuraja talentele. Era puţin cam dur, spunea lucrurilor pe nume - asta nu ştiu cât este de bine - dar din punct de vedere profesional era bine, pentru că spunea ce simţea şi ce credea şi nu accepta de la colegi, mai tineri sau mai bătrâni, întârzieri sau alte chestii. Era dur şi probabil că avea dreptate", a afirmat actorul.
El a amintit că Vladimir Găitan are o familie frumoasă, băiatul său, care trăieşte la Londra, încercând să-l ducă pentru tratamente la medicii de acolo.
"Are o familie frumoasă, un băiat care trăieşte la Londra şi care a vrut să-l ia acolo, crezând că poate să facă cine ştie ce minuni medicina londoneză. Nu-i aşa, şi noi avem medicii noştri, mari şi a preferat să rămână aici. Dar sigur că boala i-a evoluat, i-a produs necazuri şi apar alte boli care derivă din boala iniţială. Ştiu că s-a chinuit enorm, din păcate. El se pare că a contactat boala după accidentul de la Cernobîl, când se afla la mare. El a bănuit că la mare a contactat acest cancer limfatic", a mai spus Valentin Teodosiu.
Actorul Vladimir Găitan s-a născut pe 2 februarie 1947, la Suceava. A absolvit, în 1970, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia Actorie, clasa prof. George Carabin şi Elena Negreanu, potrivit site-ului Teatrului de Comedie, www.comedie.ro.
A debutat pe scena Teatrului de Comedie, unde a realizat roluri memorabile în piese ca ''Mutter Courage'' de Bertholt Brecht (1972), ''Trei surori'' de A.P. Cehov (1975), ''12 oameni furioşi'' de Reginald Rose (1977), ''Cinema'' de Jean Anouilh (1979), ''Pierrot'' de Moliere (1980), ''Turnul de fildeş'' de Viktor Rozov (1981).
A rămas fidel acestui teatru şi după 1990, jucând în piesele ''Amphitrion'' de Moliere, ''Fuga'' de Mihail Burgakov, ''Anna Karenina'' de L.N. Tolstoi, ''...escu'' de Tudor Muşatescu, ''Poker'' de Adrian Lustig, ''Soare pentru doi'' de Pierre Sauvil, ''Revizorul'' de N.V. Gogol, ''Pescăruşul'' de A.P. Cehov. A fost director al Teatrului de Comedie din Bucureşti (1994-1996).
De asemenea, a jucat şi pe scena Teatrului ''Nottara'', în piese precum ''Întâlnire la Sunles'' de Jean Anouilh, regia Geo Saizescu (1994), ''Îngeri în America'' de Tony Kushner, regia Theodor Cristian Popescu (1998), precizează site-ul Teatrului de Comedie. În 2001 a devenit director al Teatrului ''Nottara'' (13 februarie-20 iunie).
A debutat în cinematografie în 1969, în perioada studenţiei, în filmul ''Reconstituirea'', în regia lui Lucian Pintilie. Au urmat roluri în filme precum ''Căldura'', regia Şerban Creangă (1969), ''Puterea şi adevărul'', regia Manole Marcus (1971), ''Săgeata căpitanului Ion", regia Aurel Miheles (1972), ''Ceaţa'', regia Vladimir Popescu-Doreanu (1973), ''Pe aici nu se trece!'', regia Doru Năstase (1975), ''Din nou împreună'', regia George Cornea (1978), ''Năpasta'', regia Alexa Visarion (1982), ''Zbor periculos'', regia Francisc Munteanu (1984), ''Omul cu cercel de aur'', regia Joachim Hassler (1984), ''Întunecare'', regia Alexandru Tatos (1985), ''Racolarea'', regia George Cornea (1985), ''Secretul lui Nemesis'', regia Geo Saizescu (1986), ''Omul zilei'', regia Dan Piţa (1997), ''Musafirul de duminică'' de Petre Ispas, regia Nae Cosmescu (1979), ''Roberta'', regia Valentin Hotea (2000), ''Detectiv fără voie'', regia Silviu Jicman (2002).
O colaborare îndelungată a avut cu regizorul Sergiu Nicolaescu, acesta distribuindu-l în foarte multe dintre filmele realizate: '''Zile fierbinţi'' (1975), ''Accident'' (1976), ''Pentru patrie'' (1977), ''Ultima noapte de dragoste'' (1979), ''Duelul'' (1981), ''Întâlnirea'' (1982), ''Wilhelm Cuceritorul'', co-producţie franco-română (1982), ''Noi, cei din linia întâi'' (1985), ''Francois Villon - poetul vagabond'' (1987), ''Mircea'' (1988), ''Coroana de foc (1990), ''Oglinda - Începutul adevărului'' (1993), ''15'' (2005), ''Goldberg - Supravieţuitorul'' (2008), ''Poker'' (2010).
A avut numeroase roluri şi în spectacole de teatru TV sau radiofonic.
A jucat în serialele şi telenovelele româneşti ''Roberta'', ''Căsătorie imposibilă'', ''Daria, iubirea mea'', ''Cu un pas înainte'', ''Inimă de ţigan'', ''State de România - Student la Sorbona''.
Vladimir Găitan a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alţi actori, ''pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac şi jumătate de existenţă a Teatrului Naţional din Bucureşti''.
În 2007, la împlinirea vârstei de 60 de ani, a jucat, alături de fiica sa, Gloria, pe scena Teatrului de Comedie, în ''Soare pentru doi'', spectacolul de debut al acesteia, la acea vreme studentă în anul IV la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. Tatăl şi fiica au fost pentru prima dată împreună pe o scenă profesionistă, jucând rolurile de tată şi, respectiv, fiică în spectacolul regizat de Alice Barb, pe textul lui Pierre Sauvil.
