Zeci de mii de oameni cer la Londra încă un referendum privind BREXIT (VIDEO)

23 Iun 2018 | scris de Marina Constantinoiu
Zeci de mii de oameni cer la Londra încă un referendum privind BREXIT (VIDEO)

Zeci de mii de susţinători ai Uniunii Europene au mărşăluit sâmbătă în centrul Londrei, de pe bulevardul Pall Mall şi până la palatul Parlamentului, pentru a cere Guvernului britanic organizarea unui al doilea referendum privind termenii ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, scrie challenges.fr.

La doi ani de la referendumul din 23 iunie 2017, când 52% dintre britanici s-au pronunţat pentru ieşirea ţării din UE, sondajele arată că divizările politice pe tema Brexit-ului sunt foarte profunde şi că, în pofida unei anumite confuzii cu privire la semnificaţia Brexit-ului, opiniile nu s-au schimbat foarte mult.

Mitingul a fost organizat de campania anti-Brexit People's Vote, care include câteva grupuri pro-UE şi insistă ca populaţia să se poată exprima prin vot cu privire la acordul final de "divorţ" agreat cu UE.

Manifestanţii proeuropeni aveau asupra lor steaguri ale UE şi pancarte pe care era scris "Vrem să avem un cuvânt de spus pe tema Brexit-ului" sau "Încă nu am plecat".

Potrivit unui sondaj de opinie Survation realizat săptămâna aceasta, 48% dintre britanici sunt în favoarea organizării unui referendum privind acordul de ieșire din UE și 25% sunt ostili.

Nu se știe încă în mod clar cum va arăta acest acord, care vizează în primul rând clarificarea relațiilor economice dintre Londra și UE începând cu 30 martie, și a cărui elaborare suscită tensiuni în rândul Guvernului Theresa May.

 

 

 

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră