Presa americană a anunțat, în urmă cu două zile, că adresa de e-mail a direcorului CIA, John Brennan, a fost spartă de un grup de hackeri americani.
Ieri, site-ul WikiLeaks a publicat o serie de e-mailuri aparținând lui Brennan.
Documentele includ un dosar de 47 de pagini clasificat Top-secret, completat de șeful CIA atunci când candidatura sa era examinată de administraţia Barack Obama, un memorandum pe tema Iranului adresat lui Obama şi o scrisoare de la un senator, privind folosirea torturii împotriva suspecţilor de terorism.
Unul dintre hackerii care au piratat contul de e-mail al lui Brennan a vorbit cu jurnaliștii de la New York Post şi a afirmat că atacul informatic a fost comis în semn de protest împotriva politicii externe americane și în sprijinul palestinienilor.
Pe contul său de Twitter au fost publicate capturi de pe un ecran care arată documente părând a conține informații oficiale sensibile.
În plus față de contul personal al lui John Brennan, hackerul le-a spus jurnaliștilot că l-a luat drept țintă și pe ministrul american al securității interne, Jeh Johnson, reușind să-i asculte mesajele vocale înregistrate de pe mobil.
Un purtător de cuvânt al CIA a declarat miercuri că familia Brennan este victima unei infracţiuni, precizând că, din câte se pare, nicio informaţie clasificată nu a fost compromisă.
"Accesarea ilegală a contului familiei Brennan este o infracţiune, iar familia Brennan este victima", a subliniat purtătorul de cuvânt. "Documentele electronice ale familiei Brennan au fost piratate cu intenţii maliţioase şi acum sunt distribuite pe Internet. Acest atac este ceva ce s-ar putea întâmpla oricui şi ar trebui condamnat, nu promovat", a mai spus oficialul CIA.