Pe 20 martie se vor împlini 20 de ani de la războiul dintre Statele Unite și Irak. Cu această ocazie, specialistul în relații internaționale Guillaume Lagane analizează în Le Figaro asemănările și diferențele dintre conflictul din Irak și războiul din Ucraina.
Guillaume Lagane este profesor asociat de istorie, specialist în probleme de apărare și relații internaționale și lector la Universitatea de Științe Politice din Paris.
Un stat membru al Consiliului de Securitate care atacă o țară suverană de patruzeci de milioane de oameni pentru a îi răsturna guvernul, o organizație ONU impotentă, o comunitate internațională divizată: invazia Irakului de către Statele Unite, care a început la 20 martie 2003, prezintă multe asemănări cu conflictul din Ucraina. Pentru unii analiști, cazul este clar: încălcarea de către Washington a dreptului internațional a deschis calea, sau chiar a autorizat-o pe cea care este acum săvârșită de Rusia. Cele două războaie au însă trei diferențe notabile. Prima diferență se referă la legalitatea războiului. Desigur, Statele Unite nu au obținut autorizația Consiliului de Securitate pentru a începe conflictul din Irak. Dar, spre deosebire de Rusia, au căutat-o activ. Ei au evidențiat, de asemenea, numeroasele rezoluții (17 în total) care, de la războiul din 1980 și de la invadarea Kuweitului din 1990 și până în 2002, sancționaseră Irakul punând țara într-o situație departe de cea a Ucrainei.
Cea mai recentă rezoluție, 1441 din 8 noiembrie 2002, ceruse Irakului să facă lumină asupra programelor sale de arme de distrugere în masă și a amenințat țara cu „consecințe grave” care nu mergeau până la „război”. Statele Unite au considerat însă că expresia „prin orice mijloace necesare”, prezentă în rezoluția 678 (adoptată în 1990), a rămas în vigoare și autorizează folosirea forței în cazul unui raport negativ din partea inspectorilor de dezarmare. Nereușind să obțină o rezoluție, Washingtonul, ca și Rusia de astăzi, a revendicat dreptul său la autoapărare, garantat de articolul 51 din Carta Națiunilor Unite. Dar, nefiind atacați de Irak, americanii au ajuns să invoce un concept mai vag, unul nerecunoscut de dreptul internațional, cel de război preventiv, considerând că era necesar să se împiedice Bagdadul să achiziționeze arme, pe care regimul lui Saddam Hussein le-ar fi putut oferi grupărilor teroriste care ar putea ataca Statele Unite.
A doua diferență între războiul din Irak și războiul din Ucraina este că diviziunea comunității internaționale a fost mai puțin accentuată în 2003 decât în 2022. Guillaume Lagane
Știm că aceste arme s-au dovedit a fi inexistente odată ce conflictul s-a încheiat. Dar, în contextul vremii, probabilitatea ca acestea să existe era o credință destul de răspândită, inclusiv în rândul statelor opuse războiului (în celebrul său discurs din 14 februarie 2003, primul ministru francez Dominique de Villepin a cerut, de asemenea, „dezarmarea prin pace”. La urma urmei, Irakul a avut un program nuclear în anii 1970 și în anii 1980 a folosit arme chimice atât împotriva Iranului, cât și împotriva propriei populații kurde.
A doua diferență, divizarea comunității internaționale a fost mai puțin marcată în 2003 decât în 2022. Fără sprijinul ONU, Statele Unite au creat o „coalition of the willing” de aproximativ cincizeci de state, dintre care trei (Australia, Polonia, Regatul Unit) au furnizat trupe pentru invazie și 37 pentru ocuparea țării, inclusiv Ucraina. Prin contrast, se poate observa că Rusia este singura care operează pe teritoriul ucrainean. Pe 23 februarie, la ultimul vot din Adunarea Generală a ONU de condamnare a „operațiunii militare speciale”, aceasta a fost susținută de șase state (Belarus, Coreea de Nord, Eritreea, Mali, Nicaragua, Siria), 32 s-au abținut și 141 au condamnat intervenția rusă.
Desigur, multe state s-au opus războiului din Irak. Aproape 54 de state au protestat astfel oficial împotriva companiei americane, în esență actualii susținători ai Rusiei (China , India) dar și majoritatea țărilor arabe și țări importante europene precum Franța și Germania, semn de divizare majoră a taberei vestice. Dar nicio rezoluție a ONU nu a condamnat Statele Unite la acea vreme. În ceea ce privește Consiliul de Securitate, la puțin peste un an de la încheierea operațiunilor militare, prin rezoluția 1546 din 8 iunie 2004, acesta și-a recăpătat unitatea prin recunoașterea noilor autorități și prin organizarea prezenței americane în Irak, o perspectivă acum îndepărtată cu privire la ocuparea rusă a unei părți a Ucrainei.
Războiul a alimentat radicalismul sunit odată cu extinderea Statului Islamic, forțând Statele Unite, care au plecat în 2011, să se angajeze într-o nouă intervenție în 2014.
Guillaume Lagane
Ultima diferență de remarcat, bilanțul războiului din Irak nu este în întregime negativ văzut de la Washington. Desigur, războiul din Irak nu a făcut posibilă democratizarea Orientului Mijlociu. Detractorii săi notează pe bună dreptate că războiul a costat vieți americane (4.000) și chiar mai multe vieți irakiene (cel puțin 100.000, poate de cinci ori mai multe). Irakul a devenit un stat fragil, împărțit între comunitățile șiite și sunnite adesea rivale, kurzii dornici de a se separa, iar creștinii din Orient ispitiți de exil. Războiul a alimentat radicalismul sunit cu extinderea Statului Islamic, forțând Statele Unite, care au plecat în 2011, să se angajeze într-o nouă intervenție în 2014. De asemenea, a facilitat crearea unui arc șiit și a dat o influență largă Iranului în afacerile interne irakiane.
Dar Statele Unite au avut câteva avantaje. Irakul, reintegrat în comunitatea internațională și devenit membru al OIAC, a încetat toate programele de proliferare chimică sau nucleară. Fără Saddam Hussein la cârmă, țara a renunțat la politica de grandoare care a făcut-o să râvnească Kuweit-ul. Economia Irakului a cunoscut o oarecare expansiune (în 2022, producția irakiană, a doua în OPEC, este cea mai mare începând din 1972). În cele din urmă, oricât de corupt, violent și imperfect este, Irakul a adoptat un regim democratic marcat de cicluri electorale regulate, o raritate în regiune și dinamismul unei școli șiite mai liberale decât cea a Iranului. De asemenea, se mai poate observa că Bagdadul, care se abținuse la 2 martie 2022 în timpul primului vot din Adunarea Generală a ONU, și-a schimbat tabăra pe 23 februarie 2023 și a condamnat Rusia.
