Ucraina și aliații săi occidentali discută un posibil compromis care ar putea face Kievul să devină membru NATO în schimbul unei soluții diplomatice la problema teritoriilor ocupate de Rusia. Garanțiile de securitate vor trebui să susțină orice acord de pace în care Rusia își păstrează controlul asupra pământului ucrainean, scrie Financial Times
Ucraina și-a redus obiectivele de război. Deși rămâne angajată să recupereze teritoriile confiscate de Rusia în ultimul deceniu, din păcate îi lipsesc forța armată, armamentul și sprijinul occidental pentru a face acest lucru.
Noua strategie a Ucrainei – prezentată de președintele Volodimir Zelensky liderilor americani săptămâna trecută – este să le ceară aliaților să-i întărească mâna, militar și diplomatic, pentru a aduce Rusia la masa negocierilor.
Diplomații occidentali și din ce în ce mai mulți oficiali ucraineni au ajuns la conclulzia că niste garanții de securitate semnificative ar putea sta la baza unui acord negociat în care Rusia să păstreze controlul de facto, dar nu de jure, asupra întregului sau a unei părți a teritoriului ucrainean pe care îl ocupă în prezent.
Teritoriu în schimbul aderării la NATO
Mai clar, nici Kievul, nici susținătorii săi nu propun să recunoască suveranitatea Rusiei asupra unei cincimi din teritoriul ucrainean pe care l-a confiscat ilegal din 2014. Acest lucru ar încuraja o nouă agresiune rusă și ar submina grav ordinea juridică internațională.
Ceea ce se are în vedere este acceptarea tacită a faptului că acele teritorii ar trebui recâstigate prin mijloace diplomatice în viitor. Chiar și asta, de înțeles, este o problemă sensibilă pentru ucraineni, mai ales atunci când este prezentată ca baza unui compromis cu Moscova. Cedarea teritoriilor pentru a obține calitatea de membru NATO poate fi „singura solutie”, așa cum a spus un diplomat occidental pentru Financial Times, dar pentru ucraineni rămâne un tabu, cel puțin în public.
Ceea ce se discută mai deschis este natura și momentul garanțiilor de securitate de care va avea nevoie Ucraina pentru a susține un acord.
La Washington, Zelensky și-a reiterat propunerea pentru aderarea accelerată la NATO.
Problema este că SUA este împotriva trecerii dincolo de poziția convenită a alianței că „viitorul Ucrainei este în NATO”, că aderarea sa este pe o „cale ireversibilă” și că va fi invitată să se alăture „când aliații vor fi de acord și sunt îndeplinite condițiile”. Se teme că oferirea unei garanții de apărare reciprocă în temeiul articolului 5 al tratatului NATO înainte de încheierea războiului ar atrage pur și simplu SUA și aliații săi în razboi.
Dar unii dintre aliații Ucrainei spun că nu trebuie să fie așa. „Există modalități de a rezolva asta”, a spus Jens Stoltenberg, norvegianul care a renunțat la funcția de secretar general al NATO săptămâna aceasta, într-un interviu cu Financial Times .
Stoltenberg a subliniat că garanțiile de securitate pe care SUA le oferă Japoniei nu acoperă Insulele Kurile pe care Japonia le revendică ca fiind ale sale dar care sunt controlate de Rusia după ce au fost capturate de Uniunea Sovietică în 1945.
El a citat și Germania, care a aderat la NATO în 1955, în ciuda faptului că era divizată. Doar Germania de Vest era acoperită de umbrela NATO.
„Când există voință, există modalități de a găsi soluția. Dar aveți nevoie de o linie care să definească unde este invocat articolul 5, iar Ucraina trebuie să controleze tot teritoriul până la acea graniță”, a spus el.
De la Bonn la Kiev
Modelul vest-german pentru Ucraina a fost discutat în cercurile de politică externă de mai bine de 18 luni.
Dan Fried, un fost secretar de stat adjunct al SUA pentru Europa, a fost unul dintre primii care a susținut argumentul în acest articol pentru Just Security. Kurt Volker, fost ambasador al SUA la NATO și trimisul special al lui Donald Trump pentru Ucraina, predecesorul lui Stoltenberg, Anders Fogh Rasmussen, și editorul colaborator al Financial Times, Ivan Krastev, au susținut argumente similare.
Ideea capătă amploare și în cercurile oficiale.
„Nu cred că restabilirea completă a controlului asupra întregului teritoriu este o condiție prealabilă”, a declarat Petr Pavel, președintele ceh și fost general NATO, lui Novinky pentru ziarul Právo.
„Dacă există o demarcație, chiar și o frontieră administrativă, atunci putem trata [asta] ca fiind temporară și putem accepta Ucraina în NATO pe teritoriul pe care îl va controla în acel moment”, a spus Pavel.
Majoritatea susținătorilor recunosc că Moscova ar urî această idee. Scepticii se tem că ar putea provoca o escaladare. Aderarea la NATO ar garanta suveranitatea Ucrainei și ar permite acesteia să-și urmărească orientarea vestică, obiective pe care liderul rus Vladimir Putin este hotărât să le distrugă.
Poate cel mai convingător argument a venit de la istoricul american de război rece Mary Sarotte în această lucrare pentru Afaceri Externe .
Afirmația lui Sarotte este că condițiile de membru NATO pot fi adaptate pentru a se potrivi circumstanțelor individuale. Norvegia s-a angajat să nu găzduiască o bază NATO pe teritoriul său atunci când a devenit membru fondator. Strategia Germaniei de Vest a fost de a clarifica faptul ca granițele sale erau provizorii. A trebuit să să renunțe la folosirea forței pentru a relua Germania de Est.
„Ucraina ar trebui, a scris ea, să definească o frontieră apărabilă militar, să fie de acord să nu staționeze permanent trupe sau arme nucleare pe teritoriul său decât dacă este amenințată cu un atac și să renunțe la utilizarea forței dincolo de această graniță, cu excepția autoapărării.
Aderarea la NATO în aceste condiții ar fi prezentată Moscovei ca un fapt împlinit, a adăugat Sarotte. Dar ar mai exista o negociere implicită: „în loc de un acord "teritoriu pentru pace", promisiunea principalaar fi "nicio infrastructură [NATO] pentru pace”.
Alți analiști susțin că Germania de Vest este o paralelă proastă, deoarece granițele sale, deși provizorii, au fost recunoscute de ambele părți. În Ucraina se luptă pentru ele în fiecare zi.
Thomas Kleine-Brockhoff, șeful Consiliului German pentru Relații Externe, a declarat anul trecut lui Anchal Vohra, de la Foreign Policy, „aveți potențialul pentru tot felul de probleme care provin din revizionismul ambelor părți. De exemplu, va rămâne la latitudinea lui Vladimir Putin să definească articolul 5 si dacă unele dintre acțiunile sale se situează sub sau peste acest prag''.
Există, de asemenea, marea întrebare dacă SUA, să nu mai vorbim de aliații săi europeni, ar fi pregătiți să își asume angajamentele de forță necesare pentru a apăra o Ucraina în interiorul alianței. În timp ce Franța a primit ideea unei aderări mai rapide a Ucrainei la NATO, cancelarul german Olaf Scholz se opune ferm, temându-se că țara sa ar putea fi atrasă într-un alt război împotriva Rusiei.
În SUA, administrația Biden a refuzat până acum să acorde un buget pentru accelerarea aderării Kievului. O președinție Kamala Harris ar trata diferit acest lucru? Ar putea Donald Trump să-și imagineze modelul vest-german ca parte a „înțelegerii” propuse pentru a pune capăt războiului? Ar putea Zelensky să-l vândă oamenilor săi?
Există încă multe obstacole pe calea NATO a Kievului. Dar Occidentului îi lipsește evident o strategie pentru ca Ucraina să câstige.
După cum conchide Sarotte, să urmeze traseul vest-german „ar fi preferabil, pentru Ucraina și alianță, decât amânarea în continuare a aderării până când Putin va renunța la ambițiile în Ucraina sau până când Rusia va face o cucerire militară. Această cale ar aduce Ucraina mai aproape de securitatea durabilă, libertatea și prosperitatea în fața izolării Rusiei – cu alte cuvinte, spre victorie.”
