Tucker Carlson: ”Dacă ar trebui să plec și să mă mult în alt loc, aș prefera să trăiesc în România” - video

08 Iul 2024
Tucker Carlson: ”Dacă ar trebui să plec și să mă mult în alt loc, aș prefera să trăiesc în România” - video

Într-o discuție cu o interlocutoare care sancționa condițiile sociale din ce în ce mai dure pe care trebuie să le înfrunte cetățenii americani obișnuiți, Tucker Carlson afirmă că ar prefera să se mute în România, decât să mai trăiască în SUA, în cazul în care starea nu va începe să se îmbunătățească după alegerile prezidențiale ce vor avea loc în luna noiembrie a acestui an. 
 
”Noi, poporul, am îndurat destul. Ar fi bine să aibă grijă pentru că ne-a ajuns până peste cap. Oamenii sunt gata să se ridice, la fel ca în 1776. Nu mai putem în ritmul ăsta, oamenii nu mai pot supraviețui! 

Mâncarea ne este ”otrăvită”, apa ne este ”otrăvită” de medicamente și am ajuns într-un punct în care ne gândim serios să părăsim țara. Luăm în calcul să ne mutăm în Europa de Est”, spune interlocutoarea lui Tucker Carlson, într-un short video publicat pe YouTube, intitulat ”At This Point, Should You Flee the US?” (”În acest punct, ar trebui să părăsim SUA?” - N.R.).

”Cred că Europa de Est este unul dintre locurile luminate din lume, este frumoasă și cred că oamenii sunt grozavi. Eu, personal, aș aștepta până după alegeri, poate vor fi semne ale unei schimbări majore în sens pozitiv și nu ar mai trebui s-o faci... 

Nu e plăcut, urăști să părăsești țara unde te-ai născut, unde sunt înmormântați bunicii tăi, e prea mult... Dar dacă ar fi să plec și să mă mult în alt loc, aș prefera să trăiesc mai degrabă în România decât în Baltimore.

Nici măcar nu mai poți trăi în țara asta dacă nu faci o grămadă de bani... Dacă ai copii mici și nu faci măcar 300.000 de dolari pe an, te duci la vale... Chiar așa, 300.000 de dolari!?”, a comentat Tucker Carlson.

Alte stiri din Externe

Ultima oră