Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat joi că i-a transmis o scrisoare preşedintelui Coreei de Nord, Kim Jong Un, prin care îl înştiinţează că a decis să anuleze summitul lor prevăzut pentru 12 iunie în Singapore, invocând 'ostilitatea deschisă' manifestată în ultimele declaraţii ale regimului de la Phenian. Un summit, care dacă ar fi avut loc, era deja considerat "istoric" de către analiştii de politică externă.
'Am apreciat mult timpul, răbdarea şi eforturile pe care le-aţi consacrat recentelor negocieri şi discuţii legate de summitul dorit de mult timp de cele două părţi, care ar fi trebuit să se desfăşoare pe 12 iunie la Singapore', începe preşedintele american scrisoarea transmisă lui Kim Jong Un şi publicată de Casa Albă.
'Eram foarte nerăbdător să vă întâlnesc. Din nefericire, din cauza mâniei imense şi a ostilităţii afişate în ultima dumneavoastră declaraţie, consider inoportun, în acest stadiu, să avem această întâlnire', explică Trump decizia sa de a anula summitul.
'Spre binele celor două părţi, dar în detrimentul lumii, summitul din Singapore nu va mai avea loc', menţionează el în continuare, ţinând să-i amintească totodată omologului său nord-coreean de forţa arsenalului nuclear al SUA.
'Evocaţi arsenalul vostru nuclear, dar al nostru este atât de masiv şi puternic că îl rog pe Dumnezeu să nu avem vreodată nevoie să-l folosim', subliniază Trump.
Totuşi, el i-a sugerat lui Kim să facă eforturi pentru a putea fi stabilit un summit.
'Dacă te răzgândeşti în legătură cu acest cel mai important summit, te rog nu ezita să mă suni sau să-mi scrii', încheie scrisoarea preşedintele american, exprimându-şi totodată regretul pentru această situaţie.
După întâlnirea istorică din aprilie între liderul nord-coreean, Kim Jong Un, şi preşedintele sud-coreean, Moon Jae-in, desfăşurată la Panmunjon, în zona demilitarizată de la frontiera dintre cele două Corei, a fost stabilit pentru 12 iunie şi un summit între Trump şi Kim la Singapore. Dar apoi dialogul a căpătat din nou accente tensionate, Phenianul ameninţând în mod repetat că va anula acest summit dacă SUA insistă cu solicitarea denuclearizării complete a Coreei de Nord.