Tragedie la o paradă din Statele Unite. Patru oameni au murit şi 33 au fost răniţi (VIDEO)

25 Oct 2015
Tragedie la o paradă din Statele Unite. Patru oameni au murit şi 33 au fost răniţi (VIDEO)
O mașină a intrat în plin în mulțimea ce participa la o paradă universitară din Oklahoma, Statele Unite, incidentul producând patru morți și alți 33 de răniți, printre victime se află și un copil de doi ani.


Tragedia a avut loc în timpul manifestărilor prilejuite de întâlnirea anuală a foștilor absolvenți ai universității, sărbătorită print-o paradă și un meci de fotbal.

După câteva secunde de derută, martorii s-au grăbit să vină în ajutorul victimelor care zăceau pe caldarâm. Trei persoane au murit pe loc iar printre răniţi sunt mai mulţi copii care au fost duşi, primii, la spital. Din nefericire, unul dintre ei, în vârstă de numai doi ani, nu a putut fi salvat de medici.

Vehiculul, care a intrat în mulțime în plină viteză, era condus de o femeie, care a fost imediat reținută. Testele vor stabili dacă se afla sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, aşa cum bănuieşte poliţia.



Alte stiri din Externe

Ultima oră