Capitala Marii Britanii găzduieşte cel mai mare număr de miliardari în comparaţie cu orice alt oraş al lumii, iar Marea Britanie are cea mai importantă densitate de miliardari pe locuitor de pe mapamond, notează The Sunday Times.
La Londra au reşedinţa 72 dintre cei 104 miliardari în lire sterline din ţară, cu mult în faţa Moscovei (locul 2 cu 48).
New York se află pe poziţia a treia (43), urmat de San Francisco (42), Los Angeles (38) şi Hong Kong (34).
Cei 104 miliardari care trăiesc în Marea Britanie au o avere totală de 368,75 miliarde de euro. Anul trecut, numărul lor era de 88, cu un patrimoniu total estimat la 300,8 miliarde de euro.
În schimb, potrivit unor date publicate recent, PIB pe locuitor în Marea Britanie, folosit adeseori pentru a arăta averea medie a populaţiei, este “cu mult sub” vârful din 2008 şi nu va depăşi această valoare înainte de 2017.
Întreaga avere a miliardarilor britanici este în prezent superioară nivelului atins în 2008, înainte de recesiune: 247 miliarde de euro.