Ucraina se află pe o cale „ireversibilă” către aderarea la NATO, au declarat oficiali americani și europeni miercuri la summitul Alianței Atlantice de la Washington, dar numai după încheierea războiului cu Rusia, relatează Associated Press (AP) citat de Le Monde
Statele Unite și alte țări s-au opus aderării Ucrainei la Uniunea Europeană în timpul conflictului cu Rusia pentru a evita escaladarea tensiunilor. Ei au subliniat, de asemenea, că Ucraina trebuie să ia măsuri semnificative pentru combaterea corupției, precum și să realizeze alte reforme sistemice.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a subliniat că Ucraina nu se va alătura imediat în rândurile Alianței Atlantice. El a insistat, însă, că acest lucru ar trebui făcut după încheierea războiului, pentru a se asigura că Rusia nu va mai ataca niciodată Ucraina.
„Cred cu tărie că atunci când luptele se opresc, trebuie să ne asigurăm că Ucraina are capabilitățile de a descuraja viitoarea agresiune rusă și are nevoie de garanții de securitate”, a spus Stoltenberg, explică pentru AP.
Președintele american Joe Biden, care a urcat apoi pe scenă alături de dl Stoltenberg, a reafirmat sprijinul Statelor Unite pentru Ucraina, dar și mai larg importanța NATO. El a amintit că, de la preluarea mandatului, numărul aliaților care au dedicat cel puțin 2% din produsul lor intern brut apărării a crescut de la nouă la douăzeci și trei și că numărul grupurilor de luptă s-a dublat pe flancul estic al NATO. „Putem și vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO și o vom face împreună”, a spus Biden.
Ukraine is on an 'irreversible' path to NATO, US and Europe say. But only after war with Russia ends https://t.co/tt59yHMyd6 pic.twitter.com/yCyKt8uoO3
— Turbo Leaks (@TurboLeaks) July 10, 2024
At today’s NATO Summit, I will reaffirm that Hungary will not participate in the NATO-Ukraine mission, but we will continue to meet our objectives in the development of Hungarian defense capabilities, thus strengthening our Alliance. pic.twitter.com/whISAhPrgf
— Orbán Viktor (@PM_ViktorOrban) July 10, 2024