Președintele american Barack Obama a cerut Administrației de la Washington să se pregătească să primească cel puțin 10.000 de refugiați sirieni în următorul an, a anunțat joi un purtător de cuvânt al Casei Albe, citat de reuters.com.
Cifra reflectă o sporire a angajamentului SUA de a accepta refugiați din Siria, țară lovită de un război civil, și de a le asigura nevoile de bază, a precizat secretarul de presă Josh Earnest.
Statele Unite vor găzdui mai mulți refugiați sirieni pe teritoriul lor, a anunțat miercuri și secretarul de stat John Kerry, o schimbare de poziție din partea Washingtonului, care s-a limitat până acum la circa 1.500 de sirieni primiți din 2011.
De la începutul războiului civil din Siria, SUA au primit circa 1.500 de refugiați, alți 300 urmând a mai sosi până în octombrie, a precizat Departamentul de Stat.
SUA sunt sub presiune internațională de mai multe zile pentru a găzdui mai mulți refugiați. (I.D)
