Personalul de la clinica organizaţiei Medici fără Frontiere din Kunduz a sunat în disperare la oficiali militari ai NATO din Kabul și Washington în timp ce bombele au căzut timp de aproape o oră peste spitalul din acest oraș aflat în nordul Afganistanului, relatează iTele.
Centrul medical al organizației Medici fără Frontiere din Kunduz, unde armata a preluat controlul după ce acesta fusese ocupat la începutul acestei săptămâni de talibani, a fost lovit în cursul nopții de vineri spre sâmbătă de un bombardament american, soldat cu nouă morţi şi 37 de răniţi.
Comandantul american al forțelor internaționale din Afganistan, generalul John Campbell, a cerut scuze sâmbătă președintelui afgan după bombardarea spitalului, a anunțat biroul de presă al președintelui afgan, citat de Reuters, preluată de agerpres.ro.
Guvernul afgan a dat vina sâmbătă pe talibani pentru bombardarea spitalului, acuzându-i că au decis să se ascundă în spital în timpul ciocnirilor cu trupele afgane, care beneficiau de sprijin din partea forțelor aeriene americane.
Citiţi şi:
Spital al organizaţiei Medici fără Frontiere din Afganistan, bombardat în timpul unui raid aerian american