Fostul agent american Edward Snowden, refugiat în prezent în Rusia, a declarat pentru BBC că serviciile secrete deţin un soft cu ajutorul căruia pot prelua “controlul total”, de la distanţă, asupra unui smartphone.
Snowden susține că GCHQ (Centrul de ascultări și decodificări al serviciilor secrete britanice) poate prelua controlul asupra unui telefon inteligent trimițând și poate transmite comenzi către un smartphone cu ajutorul unor mesaje SMS denumite “exploit”.
“Este un mesaj specific care ne este expediat la fel ca orice alt mesaj, dar este ascuns și nu va fi afișat. Noi plătim, dar adevăratul lor beneficiar este cel care controlează programele informatice”, a avertizat Snowden.
Potrivit fostului agent american, telefonul poate funcţiona ca un microfon care să transmită la distanţă sunetele din jur, inclusiv discuţiile purtate în jurul aparatului. De asemenea, serviciile de informații au şi capacitatea să comande de la distanţă un smarphone pentru a face fotografii.
Programele folosite se numesc Nosey Smurf și Dreamy Smurf. Acesta din urmă permite ca telefoanele să fie închise ori deschise de la distanță, fără ca proprietarul lor să-și dea seama.
Dacă sunt folosite simultan, Dreamy Smurf şi Nosey Smurf pot activa microfonul chiar dacă posesorul și-a închis telefonul.
În plus, potrivit lui Snowden, GCHQ a pus la punct un instrument de geolocalizare performant, denumit Tracker Smurf. Acesta ar permite urmărirea deplasărilor posesorului unui smartphone cu o precizie superioară triangulației.
Pentru ca toate aceste acţiuni de culegere de informaţii, multe dintre ele ilegale, să nu fie detectate, serviciile secrete britanice au creat și un instrument de protecție, denumit Paranoid Smurf. Dacă posesorul unui smartphone se simte spionat prin intermediul telefonului şi duce aparatul la un service, nici aici nu vor fi găsite dovezi care să probeze acţiunile serviciilor de spionaj.