Slovacia refuză categoric să pună în aplicare planul Uniunii Europene de redistribuire de solicitanți de azil între toate statele membre, pe baza sistemului de cote aprobat marți de miniștrii de interne și ai justiției, relatează Reuters. 'Atât timp cât voi fi prim-ministru, cotele obligatorii nu vor fi aplicate pe teritoriul slovac', a declarat Fico în comisia pentru afaceri europene a legislativului de la Bratislava.
Uniunea Europeană a aprobat, la reuniunea miniștrilor de interne și ai justiției, cu o largă majoritate, repartizarea a 120.000 de refugiați între statele membre. România a votat împotrivă.