Sărbătoarea a fost inventată de un francez cu origini româneşti, provenit dintr-o familie de refugiaţi politic: Atanase Perifan.
Operaţiunea a căpătat o anvergură naţională în Franţa în 2000, dar Perifan s-a gândit la implementarea ei încă din 1990. La originea ideii se află o conştientizare dură a fenomenului: descoperirea unei femei în vârstă decedate în apartamentul ei, după ce ultima perioadă o trăise într-o izolare totală.
Perifan, care intrase deja în politică, s-a gândit la o soluţie care să lupte împotriva alienării, iar aceasta s-a concretizat mai întâi în perimetrul cartierului său, pentru ca în timp să devină o sărbătoare marcată în 33 de ţări, inclusiv în România, cel puţin la Arad, la fiecare sfârşit de mai.
Atanase Perifan mărturiseşte că solidaritatea, care a devenit crezul său, se datorează educaţiei primite în familie, „într-un mediu al refugiaţilor politic, în care întotdeauna li se făcea lor celor nou-sosiţi”.
Tatăl său, Iancu Perifan, a fugit din România înainte de a fi executat, în 1948. Student la Politehnică, el participa la rezistenţa împotriva Armatei Roşii şi a fost condamnat la moarte de regimul comunist. „A fost capturat în Iugoslavia, trimis într-o mină de sare, de unde a evadat. A reuşit să ajungă în Austria, în plin Război Rece. I-a luat patru ani pentru a traversa Europa, pe jos, şi pentru a ajunge în cele din urmă în Franţa”, povesteşte Atanase Perifan, fiul, pentru Le Monde.
„La vârsta de 89 de ani, tatăl meu s-a întors în România, la Bucureşti, pentru a-şi lua dosarul de la Securitate, fosta poliţie politică. Dosarul are 17 volume. A dorit să afle cine îl denunţa, dar numele au fost anonimizate, şterse, din dosar”, a mai povestit Atanase Perifan despre tatăl său.
O zi care ar trebui să devină obişnuinţă pentru toţi, măcar o dată pe an. În care să vă salutaţi vecinii, să îi invitaţi la o cafea şi o felie de cozonac, la o vorbă.
