Peste 12 tone de marmură și 10 tone de plumb au fost furate, iar o sculptură evaluată la 1,5 milioane de euro a fost degradată, pentru a putea fi recuperată materia-primă.
Răufăcătorii cu siguranță nu aveau simț artistic și nu apreciau creațiile lui Kiefer, scrie Le Figaro. Ei nu au ezitat să distrugă o sculptură a artistului doar pentru a extrage plumbul.
”Jaful a avut loc la 28 august în comuna Croissy-Beaubourg, unde Kiefer are un atelier”, a explicat pentru agenția France Presse procurorul Emmanuel Dupic. ”A fost constatată dispariția a 12 tone de marmură și 10 tone de plumb, iar prejudiciul a fost estimat la 1,3 milioane de euro”, a continuat magistratul. Materialul a fost probabil furat în aceeași zi.
Plăcile din plumb lipite pe sculptură au fost smulse, potrivit unei surse polițienești. Hoții au fost surprinși de un agent de pază și au fugit, abandonând plăcile din plumb. Ulterior, în timpul zilei, polițiștii au arestat în același loc două femei de naționalitate română, care tocmai plecau de la fața locului cu bucăți din sculptură, a declarat Dupic.
”Credem că nu aveau habar că se află în fața unei opere de artă. Ele nu se gândeau decât la cum să vândă materia-primă”, a mai spus acesta.
Plumbul se vinde cu 1.670 de euro tona.
Cele două au compărut în fața tribunalului corecțional din Meaux pentru tentativă de furt în asociere, cu degradarea operei, și au fost eliberate. Parchetul a anunțat că va face apel. Primarul din localitatea Croissy-Beaubourg, Michel Geres, s-a declarat devastat de aceste distrugeri, vorbind despre o pierdere inestimabilă.
Culmea, în ianuarie 2008, fostul atelier al lui Anselm Kiefer din Barjac a fost jefuit și el. Hoții au luat mai multe plăci de plumb, în total 7,5 tone.