“Am avut o copilărie nefericită în România”, își motivează o tânără de 25 de ani gestul care a șocat locuitorii din Landshut, Germania.
La data de 4 decembrie 2015, românca stătea într-un lagăr pentru refugiați din Egglham, alături de soțul ei de 27 de ani, cumnatul de 22 de ani și soția acestia. Toți cei patru erau în căutărea unui loc de muncă sezonier.
Lagărul era condus de un bătrânel de 75 de ani cu grave probleme de sănătate, care fugise din Republica Democrată Germană (RDG) în urmă cu 50 de ani și de 20 de ani pusese bazele acestui centru pentru oameni fără adăpost.
Într-o zi, tânăra a profitat de starea bărbatului, i-a furat cardul acestuia și a retras suma de 8.000 de euro. Pensionarul a aflat și a amenințat că va reclama totul la poliție. Femeia s-a întors în casa bărbatului, a pătruns în camera în care dormea acesta, i-a pus perna peste față și a încercat să îl omoare.
“Aveam datorii mari, de care nu știa soțul. Făcusem multe comenzi de pe internet și am crezut că așa o să scap de datorii. Am cheltuit peste 2000 de euro în doar patru zile. Devenise o obsesie și nu mă puteam opri”, povestește tânăra, pentru wochenblatt.de. Banca a observat retragerile suspecte, a blocat contul și l-a anunțat pe pensionar.
„Eram în fața ușii lui și mă gândeam că e ultima mea șansă. Dormea adânc, nu a auzit că am intrat. Am luat perna și am împins-o cu putere de fața lui. Apoi l-am strâns de gât. Nu știu exact cât“, spune femeia în fața judecătorilor.
Conform rechizitoriului întocmit de procurori, calvarul bărbatului ar fi durat aproape 10 minute. El s-ar fi trezit, dar nu a avut puterea necesară să se apere. “Nu știu ce a fost cu mine. Nu mă mai recunosc”, adaugă femeia în lacrimi. A ascuns banii în baie și a fost arestată la patru zile dupa comiterea crimei. “Eram foarte calmă, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Nici nu mai știam că e un mort în casă și că eu sunt făptașul”.
Tânăra dă vina pe copilăria pe care a avut-o în România. “Nu am fost un copil dorit. Mama a încercat să mă omoare, dar rudele au împiedicat-o. A trebuit să am grijă de cei șase frați vitregi. Am fost bătută și abuzată în mod repetat de tatăl meu vitreg. La 15 ani mi-am cunoscut viitorul soț. În 2008 am ajuns în Egglham, iar în 2014 ne-am căsătorit. Speram să adunăm bani pentru o casă în România. Apoi am aflat de la medici că am o tumoră pe creier. Mi s-a spus că poate fi îndepărtată, dar am optat pentru medicină naturistă din România. O femeie mi-a vândut mai multe preparate care mi-au schimbat viața”, a încheiat românca.
A fost audiat și soțul ei, care a marturisit că din arest femeia i-a transmis mesaj, spunând unde sunt ascunși cei 5.800 de euro, dar și cele patru inele de aur. “Nu am ce să îi reproșez. Nu îmi pot imagina o femeie mai bună”, a comentat el.
Instanța din Landshut a decis condamnarea româncei la închisoare pe viață pentru crimă cu premeditare, scrie wochenblatt.de. “Femeia de 25 de ani a avut discernământ în momentul comiterii faptei și a profitat de starea de sănătate și de lipsa capacității de autoapărare a victimei”, se arată în motivarea sentinței.