Intervenția autorităților a ajuns în fața Curții Administrative a landului Austria Superioară. Instanța a stabilit săptămâna trecută că intervenția a fost exagerată și nejustificată. “Era vorba doar despre o posibilă infracțiune fiscală, care nu necesita prezența trupelor Cobra cu veste antiglonț și arme încărcate. Intervenția nu a fost condusă de un procuror și nici nu exista un ordin de percheziție aprobat de vreun judecător”, a subliniat instanța, conform Kronen Zeitung.
“Modul în care a fost tratată angajata româncă este pur și simplu scandalos. A fost amenințată cu arma, forțată să intre în bucătarie, dezbrăcată și percheziționată corporal de câteva agente”, mai scrie sursa citată.
Agenții se apară și sustin că a existat o suspiciune că femeia ar avea un emițător care să declanșeze gaze lacrimogene în local. “Ipoteza nu se confirmă, fiindcă, deși trupele Cobra și ale poliției erau echipate de intervenție, nu aveau măști de gaze, deci nu s-a luat în calcul un astfel de pericol”.
Instanța a mai stabilit că românca a suferit un șoc atât de puternic încât nu coopera cu anchetatorii, însă, deși în nici un moment nu a fost agresivă, ea a fost sechestrată timp de o oră în bucătărie. “Deși era îmbrăcată sumar, a fost atinsă pe tot corpul în căutarea posibilului emițător. În aceste condiții, agentele au obligat-o să se dezbrace în pielea goală și să se aplece. Este inexplicabil și nu putem avea nici un fel de înțelegere pentru așa ceva”.
Mai mult, deși au observat că româncă se simte tot mai rău, au refuzat să îi dea un pahar cu apă, ceea ce a declanșat o criză psihică a victimei, care s-a automutilat, distrugându-și șase dinți.
Instanța din Linz a stabilit că românca este îndreptățită să solicite statului daune materiale și morale în urma acestui ”tratament înjositor”. Decizia instanței nu are un efect imediat, ea poate fi folosită de româncă într-un proces deschis în civil împotriva poliției, respectiv a statului austriac. Conducerea poliției locale a anunțat că va deschide o anchetă internă pentru a stabili dacă agenții riscă vreo sancțiune sau nu.