Fiindcă a provocat un scandal într-o discotecă din oraș, polițiștii locali l-au reținut pe tânărul de 26 de ani. Încătușat, în mașina poliției, el a fost bătut cu pumnii și picioarele de doi polițiști, care i-au dat cu spray lacrimogen în ochi.
Comisarul de 32 de ani a scos pistolul încărcat, l-a îndreptat spre capul tânărului și a amenințat că va trage dacă acesta mai mișcă.
Incidentul a avut loc în februarie 2014, însă, conform Bild, comisarul este obligat să se prezinte pe 20 aprilie, la ora locală 9, în fața instanței de judecată, pentru a răspunde pentru faptele sale.
După ce incidentul a devenit public, comisarul a fost suspendat din funcție si a fost obligat să predea arma și legitimația de serviciu.
Colegul său de 27 de ani a mărturisit faptele și a acceptat o amendă de 3.500 de euro. El a fost mutat într-o altă secție.
Procurorii îl acuză pe comisarul-agresor de vătămare corporală, lipsire de libertate și amenințare.