“Ce-mi doresc de Crăciun? Mai multă dragoste pentru oameni. Avem mult prea puțin din asta. Mereu vorbim despre asta, dar ce face fiecare în parte, pentru a-și dovedi această dragoste”, se întreabă Mircea, într-un interviu pentru Kronen Zeitung.
El petrece opt ore pe zi în fața sediului unei bănci din centrul Vienei. Imbolizat într-un scaun rulant, el încearcă să vândă revista Augustiner, dedicată oamenilor fără adăpost din capitala Austriei. Din când în când, coboară cu liftul în stația de metrou, ca să se încălzească. Nu de puține ori este săltat de poliția vieneză pentru ”cerșetorie ilegală”.
Vasile Tănase şi jurnalista Anne Richter-Trummer, cea care a scris articolul despre el
“Câteodată am noroc. Un trecător se oprește lângă mine și îmi adresează câteva cuvinte. Dacă îmi cumpără și revista, atunci pentru mine e deja Crăciunul. Câteva cuvinte înseamnă totul pentru mine și asta chiar nu costă nimic”, adaugă Mircea Tănase.
El cumpără revista cu 1,25 Euro și încearcă să o vândă cu 2,50. Media vânzărilor sale este de zece reviste pe zi.
“Dacă ajung seara cu câțiva euro acasă, atunci nu sunt mândru de mine, dar măcar sunt mulțumit. Am renunțat la dorințe. Mi-am pierdut încrederea în spiritul Crăciunului. Încă de pe vremea când eram al optulea copil al familiei în orașul Arad din România. Mă născusem cu handicap și după ani de zile de persecutare politică am reușit să fug de regimul comunist în Germania.
Doar că cei de acolo m-au repatriat după doar câteva zile. Acum șase ani am ajuns în Viena. Vreau să muncesc aici, nu accept să cerșesc. Le mulțumesc tuturor celor care au înțelegere pentru un vânzător al revistei Augustiner. Fără sprijinul lor nu aș putea să supraviețuiesc”.
Ochii i se umezesc, îi curg lacrimile când vede oameni ieșind din magazine cu pungile pline de cadouri. ”Inima mea țipă doar: de ce... de ce, Doamne, sunt un handicapat? De ce nu îmi găsesc un loc de muncă? Am crezut mereu că în Austria nu ești tratat ca un român, în nici un caz ca un handicapat”, a încheiat Mircea Tănase.
