Un român, erou la Trento. A salvat o femeie din incediu, dar el a suferit arsuri grave

12 Aug 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Un român, erou la Trento. A salvat o femeie din incediu, dar el a suferit arsuri grave


Ştefan Lusco, în vârstă de 41 de ani, este el însuşi internat în spital, la Santa Chiara, în oraşul Trento, cu arsuri grave la membrele superioare şi inferioare, dar şi la faţă.
Presa italiană se interesează de starea lui, după ce Ştefan Lusco a salvat viaţa unei femei de 78 de ani, la Rovere della Luna (Trento), în noaptea de 3 spre 4 august, când locuinţa acesteia a fost cuprinsă de flăcări. La Voce del Trentino precizează că femeia dormea în momentul declanşării incendiului, care a fost provocat, potrivit primelor elemente ale anchetei, de un scurtcircuit.

erou trento2
La Voce del Trentino scrie acum că românul se află internat la secţia de dermatologie a spitalului din Trento, arsurile fiind considerate grave de către medicii care au dat iniţial un termen de 20 de zile pentru vindecare, dar ulterior au prelungit perioada.
Femeia, Maria Pia Inama, care a fost salvată din incendiu, a fost transportată în stare gravă la secţia de arşi a spitalului din Verona.
Românul era însoţit şi de un marocan, Bouziane Fadel, şi împreună au intervenit pentru a salva viaţa femeii. Marocanul a suferit răni mai uşoare, necesitând doar cinci zile de spitalizare.

Ambulanza
Într-un interviu acordat Trentino TV, românul a spus că nu o cunoaște pe femeie, dar că acest lucru nu a contat, pentru că ar fi intervenit pentru oricine ar fi fost în pericol.
Consulul onorific al României din Trento, Maurizio Passerotti, l-a întâlnit pe Stefan Lusco, cel care a devenit erou pentru presă. În septembrie, românul va fi vizitat și de ambasadorul României la Roma, George Gabriel Bologan.

Alte stiri din Externe

Ultima oră