Scene cumplite s-au petrecut în locuința unor români din localitatea austriacă Koflach. Un bărbat de 29 de ani a sunat la miezul nopții la numărul de urgență și a solicitat intervenția rapidă a salvării.
“Veniți repede că am un cuțit înfipt în stomac”, le-a spus el acestora. Salvarea și poliția s-au deplasat la fața locului și l-au găsit pe român pe un scaun, plin de sânge, cu un cuțit de 12 cm înfipt încă în stomac.
Conform oe24, bărbatul era sub influența puternică a băuturilor alcoolice. El le-a indicat agenților că iubita sa româncă i-a înfipt cuțitul și a fugit. Femeia a fost dată în urmărire internațională, însă nici urmă de ea.
Bărbatul a ajuns la spitalul din Graz și este în afara oricărui pericol. Ancheta continuă.